Nemuritorii și poporul mort. De foame și de ciudă.

Fenomenul a început (sau a început să devină vizibil) o dată cu prima încarcerare a lui Gigi Becali. Vă amintiți circul: ”Barabas liber, Becali la pușcărie!”. Vi-l mai amintiți pe Vadim, care, într-unul din rarele sale momente de luciditate (sau poate a fost doar noroc chior), a intuit potențialul momentului și s-a oferit să-l ajute pe Becali să iasă din pârnaie? Nu l-a ajutat nicicum în acel sens, dar a reușit să-și lege imaginea de-a victimei. Indisolubil, definitiv. După scurtul sejur la închisoare, cota lui Gigi în sondaje a explodat. Vadim l-a luat în PRM și forța fostului deținut căruia acum poporul îi acorda votul de încredere a tras cu sine, în Parlamentul European, niște figuri care ne fac și acum de rușine prin Europa.

Ce am înțeles noi? Că pușcăria face foarte bine la imagine. La noi, PR nu vine de la Public Relations, ci chiar de la PușcăRie. De face bine la imagine să fii închis în România? Pentru că suntem un popor de hoți potențiali. Vă mai amintiți zorii firavi ai capitalismului românesc? Pe lângă securiști, hoții cu tupeu care au reușit să ia startul în concursul parvenirii în țara nou-creată s-au îmbogățit. Unii români au crezut că așa e în capitalism și i-au admirat. Alții s-au prins că în capitalism nu e chiar așa, dar totuși i-au invidiat. Și unii, și ceilalți, voiau să fie ca ei. Ca hoții. Și încă vor. De aceea, când un individ ca Becali intră la pușcărie, poporul o ia personal. ”Adică cum, eu visez să fur ca nea Gigi și tu mi-l bagi la pârnaie? Păi, e ca și când m-ai băga pe mine! Ba mai rău! E ca și când l-ai condamna la închisoare pe omul perfect care sper eu să fiu, când o să ajung cineva!” Nu e doar un scenariu. E purul adevăr, demonstrat istoric. Electoratul român (putem conveni că poporul înseamnă electoratul, nu?) nu doar că e impasibil la potențialele infracțiuni ale semenilor bogați. Nu doar că nu îi învinovățește. Dar chiar simte nevoia să-i apere, în caz că nenorocita aia de justiție îndrăznește să-i pedepsească. Și le arată judecătorilor cine e mai tare în democrație.

Cazul se repetă acum, la încătușarea numărul 2. Visătorii au crezut că Gigi va dispărea din presă odată cu încarcerarea. Nu doar că n-a fost așa; a fost fix invers. Gigi Becali e mai prezent în media decât oricând. Asta fără să poată vorbi cu presa și fără să apară, fizic, la televizor. Este omniprezent în absență și nici măcar nu a trebuit să moară pentru asta, nemernicul! E clar, Gigi Becali nu s-a rugat degeaba: deja și-a asigurat nemurirea.

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: