Nepot şi unchi, contracandidaţi la Primăria Căpreni

Situaţie inedită la Căpreni! Între doi dintre candidaţii la primărie există relaţii de rudenie, nepot şi unchi, ambii purtând numele Cătănoiu. Este vorba despre actualul primar, Emil Cătănoiu, candidatul PSD, şi Ştefan Cătănoiu, candidatul PMP. Dacă actualul edil local speră ca această competiţie să nu afecteze relaţiile de familie, nepotul-contracandidat iese cu atacuri. „La Căpreni, avem probleme legate de apa potabilă, drumuri neasfaltate, nu avem târg comunal, nu aveam cămin cultural, nu puteam desfăşura nici o activitate culturală decât în localităţile vecine. Sunt rudă cu actualul primar, îmi e unchi. Mă tem că această competiţie îmi va afecta relaţiile de familie, dar mai sănătos decât toate este traiul. Nu mai vreau ca tinerii să plece să lucreze în străinătate”, a declarat Ştefan Cătănoiu.
Actualul primar spune că a rămas în relaţii amiabile şi cu foştii săi contracandidaţi din campaniile trecute. „Suntem rude mai îndepărtate. Ştiu că este contracandidatul meu la primărie. Nu văd de ce ar trebui să se răcească relaţiile de rudenie. Eu am rămas prieten şi cu alţi contracandidaţi care n-au fost rude cu mine”, a precizat Emil Cătănoiu, actualul primar de la Căpreni.

Vizualizări: 1,390

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: