Nesimţirea-i mare!

În ultimul timp, auzim tot mai des sintagma ”trebuie să creăm noi locuri de muncă”, sintagmă repetată la infinit de politicienii de toate culorile. Nimic mai fals! Nu trebuie să creăm noi locuri de muncă, într-o asemenea situaţie economică internaţională, aşa cum îndrugă la nesfârşit oamenii politici, ci trebuie doar să le păstrăm pe astea pe care le mai avem încă. Aşa ar fi mult mai simplu, mai ieftin şi nu ar genera tot felul de tragedii care însoţesc de regulă şomajul masiv care se prăbuşeşte doar peste noi. Nenorocirea la care suntem părtaşi, fie că vrem, fie că nu vrem, este că nu numai că nu putem crea noi locuri de muncă, dar nici pe cele care le mai avem încă nu le putem păstra. Peste tot se fac restructurări, reamenajări, remodelări şi de-a dreptul faliment, şi asta în timp ce politicienii noştri în frunte cu preşedintele Băsescu ne omoară cu poveşti de adormit copii.Auzim în fiecare zi tot felul de flaşnete care repetă până la saturaţie promisiuni de mai bine, mai mult şi mai bun, în timp ce viaţa reală se scurge pe lângă noi fără putinţa de a o opri în viitorul apropiat, de a-i încetini viteza care ne transformă în simpli spectatori neputincioşi. Vârtejul din gaura neagră ne-a cuprins şi ne trage în jos, în timp ce tiparele pe care le ştim de zeci de ani nu se schimbă decât pe ici, pe ‘colo şi în părţile esenţiale. Dacă până acum minţitul frumos aproape că ne plăcea, de o bună bucată de vreme începe să fie periculos chiar pentru siguranţa noastră ca oameni civilizaţi. Nu e treaba noastră, a celor mulţi, să gândim la planuri şi strategii care să ne ajute pe toţi să trecem mai uşor peste balaurul crizei care ne-a încolăcit şi începe să ne strângă, dar în lipsa unei astfel de gândiri din partea celor pe care i-am votat, fiecare, din disperare, şi-a făcut propria lui strategie conform căreia scapă cine poate! 
Ce altceva să faci când, în timp ce dracu e atât de negru, citeşti că al treilea om în stat (în condiţiile în care Băsescu se va hotărî să candideze la preşedinţie, în mod normal locul ar putea să-l ţină al doilea om în stat care este Geoană, dar pentru că şi acesta este candidat atunci locul lui Băsescu ca şef al statului va fi ţinut de al treilea om în stat, Roberta Anastasie), ditamai preşedinte al Camerei Deputaţilor, a iscat o întreagă discuţie în care a antrenat toate forţele politice, pe motiv că a vrut să se răzbune pe două bufetiere bănuite că au „ciripit” ziariştilor că ea îşi aduce pacheţelul de acasă ca să-l mănânce în pauza de masă. Cum să nu dai în bâlbâială când citeşti că, pentru a nu ştiu câta oară, parlamentarii au amânat luarea unei decizii în dosarul penal al lui Năstase, deşi procurorul general al Republicii le-a cerut acordul pentru a-l putea trimite în judecată. 
Cum să-i înţelegi pe parlamentarii care nu vor să-i acorde ilustrului Năstase şansa de a se apăra într-un proces echitabil în justiţia română, pe care şi el când a fost prim ministru a reformat-o de a ajuns ce este acum?! De ce oare îl lipsesc pe acest mare om politic de dreptul de a-şi demonstra nevinovăţia în instanţă, drept care i se cuvine fiecărui om din această lume? Să te mai miri că la Guvern stă bine merci pe post de şef al Secretariatului pentru revoluţionari un om ca Emilian Cutean, condamnat deja de justiţie la 5 ani de închisoare pentru delapidare? Până când şi Tăriceanu a scos capul şi a început să dea verdicte de incapacitate şi lipsă de viziune guvernanţilor actuali, de parcă guvernarea sub domnia sa ar fi fost undeva în urmă cu 100 de ani! Nesimţirea e mare!


Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: