Noi demersuri pentru reabilitarea Casei Keber

Consilierii judeţeni au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea Casei memoriale Iosif Keber. După lungi aşteptări, sunt speranţe ca anul viitor să aibă loc licitaţia în vederea atribuirii lucrărilor de renovare. Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean, spune că s-au obţinut avizele favorabile pentru întocmirea proiectul, rezolvându-se şi situaţia juridică privind chioşcul din apropiere.

Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean, spune că documentaţia pentru reabilitarea Casei „Iosif Keber“ a fost deja avizată de Comisia Monumentelor Istorice de la Craiova. Potrivit proiectului de hotărâre aprobat, marţi, de către consilierii judeţeni, valoarea totală a obiectivului de investiţii este de 1.740,760 mii de lei, iar termenul de execuţie este de 24 de luni. „Vom depune proiectul pe Programul Operaţional Regional şi sper să avem finanţarea asigurată”, a declarat Cosmin Popescu. Acesta susţine că s-a rezolvat şi problema juridică privind chioşcul din apropiere. „În sfârşit am rezolvat problema juridică privind acordarea unor avize necesare pentru realizarea proiectului, iar după părerea mea, la anul, vom putea ţine licitaţia pentru a intra în reabilitare. Este vorba despre un zid despărţitor al proprietăţii, acolo este un proprietar care a construit, în urmă cu câţiva ani, un chioşc, care are ieşire în stradă, şi au fost dificultăţi în ceea ce priveşte avizul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, dar s-a găsit soluţia juridică şi am primit avizul favorabil”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean. La rândul său, Dan Vîlceanu, consilier PNL, consideră că trebuie profitat de faptul că se alocă bani de la Ministerul Culturii pentru reabilitarea monumentelor istorice. Vâlceanu susţine că, până în momentul de faţă, judeţul Gorj nu a solicitat nici un fel de fonduri, în acest sens.

Vizualizări: 411

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: