Noul Papă este favoritul lui Trump, Leon al XIV-lea, primul Pontif american!

Preşedintele american Donald Trump l-a felicitat joi seara pe primul Papă american, Leon al XIV-lea, pentru alegerea sa la conducerea Bisericii Catolice. Președintele SUA a declarat că este ”o onoare uriaşă să ştim că el este primul papă american”.

Cardinalul Robert Prevost, care şi-a luat numele de Leon al XIV-lea, originar din Chicago, este noul Papă.

„Ce emoţie şi ce mare onoare pentru ţara noastră! Abia aştept să-l întâlnesc pe Papa Leon al XIV-lea. Va fi un moment foarte semnificativ!”, salută Trump.

Anterior alegerii noului Papă au existat numeroase speculații că SUA s-ar implica în jocurile pentru alegerea noului Papă, acestea fiind lansate chiar de când Papa Francisc era încă în viață.

Noul Papă Leon al XIV-lea a lansat un ”apel la pace” joi, către ”toate popoarele”, în primul său discurs din balconul Bazilicii Sf. Petru, la Vatican.

Primele cuvinte rostite de Papa Leon al XIV-lea, în fața mulțimii de la Vatican au fost „Pacea fie cu voi toţi”. 

Cardinalul Robert Francis Prevost, O.S.A., Prefectul Dicasterului pentru Episcopi, Arhiepiscop-Episcop emerit de Chiclayo, s-a născut la 14 septembrie 1955 la Chicago (Illinois, Statele Unite).

Mesajul de la Vatican:

    „Habemus Papam! We have a Pope!”

    The Cardinals gathered in the Vatican’s Sistine Chapel have elected Cardinal Robert Francis Prevost as the 267th Pope, who took the name Pope Leo XIV. 

    — Vatican News (@VaticanNews) May 8, 2025

Galerie foto



Vizualizări: 287

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: