Noul termen pentru finalizarea lucrărilor la blocul operator de la Obstetrică-Ginecologie

Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu se află într-un amplu proces de modernizare, cu lucrări desfășurate simultan în mai multe secții din cele două locații ale instituției. Managerul unității, Dumitru Vienescu, a oferit detalii despre stadiul intervențiilor, subliniind că doar blocul operator din cadrul Secției Obstetrică-Ginecologie este programat să fie finalizat până la sfârșitul lunii mai.
În clădirea principală, situată pe strada Tudor Vladimirescu, se lucrează intens la Secția Chirurgie I și la blocul operator aferent acesteia, ceea ce presupune modernizarea completă a etajului II. Tot aici sunt în desfășurare intervenții și în cadrul Secției Ortopedie și Traumatologie, unde se reabilitează atât blocul operator, cât și o parte din saloane. De asemenea, Secția ATI II este inclusă în planul de modernizare aflat în derulare.
Pe de altă parte, în cadrul locației din strada Progresului, cunoscută sub denumirea Spitalul 700, lucrările continuă la Secția Gastroenterologie de la etajul 6 și la Secția Pediatrie, unde recepția lucrărilor este așteptată în curând. În Secția Obstetrică-Ginecologie se lucrează în prezent la instalația de oxigen și la renovarea blocului operator.
Managerul Dumitru Vienescu a avansat un termen de finalizare pentru blocul operator din cadrul Secției Obstetrică-Ginecologie. Acesta și-a exprimat speranța că lucrările vor fi încheiate până la sfârșitul lunii mai, iar secția va putea reveni la capacitate normală, în condiții semnificativ îmbunătățite atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical.
„Blocul operator a intrat în renovare, acum se fac lucrări de reparații curente, modernizarea secțiilor, sperăm că până la sfârșitul lunii mai aceste lucrări să fie finalizate și secția să revină la capacitate normală și în condiții mult mai bune”, a declarat Vienescu. Secția a fost mai mult timp închisă după ce mai mulți angajați au fost infectați cu stafilococ auriu, pe care l-au transmis și pacientelor.
Vizualizări: 318
Distribuie Trimite pe WhatsApp