Roberta Metsola, vizită oficială de două zile în România

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, efectuează de miercuri o vizită oficială de două zile în România.
Ea va avea miercuri după-amiază o întâlnire informală cu preşedintele ales, Nicuşor Dan.
Potrivit programului oficial anunţat pe site-ul Centrului multimedia al Parlamentului European, joi, Metsola va fi la Timişoara, la invitaţia primarului Dominic Fritz, pentru a primi Premiul Timişoara pentru Valori Europene.
"Aştept cu nerăbdare să călătoresc în România într-un moment atât de important pentru ţară. Sunt mândră să accept Premiul Timişoara pentru Valori Europene în numele Parlamentului European. Este un omagiu adus nu numai valorilor noastre europene comune, ci şi luptei noastre zilnice de a le proteja. În vremuri de incertitudine, Europa rămâne un far al speranţei, al demnităţii şi al democraţiei. Spiritul Timişoarei întruchipează aceste valori, amintindu-ne că libertatea nu este niciodată un dat, este câştigată şi trebuie apărată. Angajamentul României faţă de proiectul european continuă să ne inspire pe toţi", a declarat Roberta Metsola, înaintea vizitei.
Vizualizări: 411
Distribuie Trimite pe WhatsApp