O femeie a pus foc la fânarul vecinului

O femeie de 30 de ani, din comuna gorjeană Stejari, a fost reținută pentru 24 de ore, fiind bănuită de săvârşirea infracţiunii de distrugere prin incendiere.

"Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, la data de 8 martie a.c., femeia ar fi dat foc intenţionat unui fânar construit din lemn și acoperit cu tablă, având o suprafață de aproximativ 8 m2 , în care se aflau depozitate fânețe, cât și un număr de 8 căpițe de fân, situate pe raza comunei Stejari, la marginea pădurii, aparţinând unui bărbat, de 58 de ani, din aceeaşi localitate", arată IPJ Gorj.

În urma incendiului nu au fost puse în pericol alte bunuri și nu au fost înregistrate victime, prejudiciul cauzat urmând a fi stabilit.

În cursul zilei de astăzi, femeia va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti, pentru a fi dispuse măsuri legale.

Vizualizări: 2,926

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: