O gorjeancă, păcălită cu un set de oale

Trei persoane sunt cercetate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Poliţiştii i-au depistat la scurt timp pe cei trei autori, după ce i-au sustras unei persoane din localitatea Alimpeşti suma de 1.000 lei

 În data de 15.04.2011, orele 16:43, poliţişti din cadrul Postului de poliţie Alimpeşti au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 de C.G., 38 ani, din localitate, despre faptul că, persoane necunoscute au sustras din locuinţa mamei sale, C.M., 67 ani,  din localitate, suma de 1.000 lei.

         La scurt timp de la sesizare, poliţiştii au oprit în trafic un autoturism, în care se aflau G.A. 25 ani, din comuna Crăciuneşti, judeţul Mureş, conducătorul autoturismului, respectiv B.G., 22 ani şi G.Ş., 32 ani, ambii din municipiul Satu Mare, judeţ Satu Mare, aceştia fiind identificaţi de partea vătămată ca persoanele care au fost în locuinţa sa şi i-au vândut un set de oale de inox, sustrăgându-i suma de bani.

        În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând ca la definitivarea cercetărilor dosarul penal să fie înaintat unităţii de parchet competente spre soluţionare.

Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: