O nouă decizie pentru directorul Aparegio

Judecătoria Târgu Jiu a decis, pentru a doua oară, că poate începe procesul directorului Aparegio Gorj, Traian Pătrășcoiu, trimis în judecată pentru delapidare.

Instanța a respins, marți, cererile lui Pătrășcoiu „de constatare a neregularității actului de sesizare, a nelegalității efectuării actelor de urmărire penală și a administrării probelor ulterior datei de 12.06.2020, ca neîntemeiate”.

Prin urmare, Judecătoria Târgu Jiu a dispus începerea judecății. Sentința poate fi contestată în termen de 3 zile.

Directorul Aparegio este judecat, în stare de libertate, pentru comiterea infracțiunilor de delapidare, în formă continuată (160 acte materiale) și instigare la infracțiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată.

Traian Pătrășcoiu este acuzat că a transformat un sediu destinat casieriei într-un apartament de locuit pentru fostul său consilier Ion Iliescu. Acesta l-a folosit în perioada 2016-2019, Aparegio cheltuind peste 40.000 de lei pentru modernizarea spațiului ce figura cu destinația de birouri.
În plus, Pătrășcoiu ar fi dispus, prin semnarea ordinelor de plată, să fie achiziționat mobilier și să fie plătite facturi la utilități pentru casieria-dormitor.

În rechizitoriul procurorilor se arată că în locul produselor „pat, saltea, noptieră şi comodă”, în actele firmei au apărut „dulapuri şi casetiere”, factură în valoare de 6.700 de lei

Vizualizări: 2,425

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: