O olimpică la religie s-a tăiat cu lama pe braţe

O minoră de 13 ani a ajuns de la şcoală direct la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean. S-a întâmplat asta după ce într-o pauză fata s-a tăiat pe mână cu lama. Nu este prima dată când tânăra face asta, medicii susţinând că şi în urmă cu două săptămâni minora a ajuns la spital cu tăieturi pe ambele braţe. Părinţii nu-şi imaginează ce a făcut-o să recurgă la acest gest adăugând că este olimpică la religie.

Minora de 13 ani este elevă a Şcolii Gimnaziale „Ecaterina Teodoroiu“. Într-o pauză eleva s-a tăiat la mână în prezenţa mai multor colegii care au alertat cadrele didactice şi conducerea unităţii de învăţământ. După ce medicii de la UPU i-au acordat fete primul ajutor, aceasta le-a povestit că o colegă o îndeamnă să facă astfel de gesturi. Chiar săptămâna trecută minora a fost la spital după ce şi-a făcut tăieturi pe ambele braţe „Am primit o pacientă minoră, care în timpul orelor de curs s-a tăiat la braţul stângă. Chiar săptămâna trecută a venit la noi cu multiple tăieturi care de abia i s-au vindecat. Probabil a făcut acest gest în scop suicidal”, a declarat Liliana Crăciun, medic la UPU.

Mama a mers la şcoală să vadă ce s-a întâmplat cu fata ei şi nu-şi imaginează ce a determinat-o să recurgă la acest gest. Ea crede că de vină pentru ce s-a întâmplat este anturajul. „Fata este liniştită, nu a creat niciodată probleme. A fost premiantă până acum, are toate diplomele acasă. A fost la cincia olimpiada de religie pe ţară. Nu ştiu de ce a făcut asta. Probabil anturajul este de vină pentru ce i se întâmplă”, a povestit la şcoală mama fetei.

Conducerea unităţii de învăţământ crede că totul s-a întâmplat din joacă pentru că minora nu a creat până acum nici o problemă. „ Este o fată liniştită care până acum nu a creat probleme şi nu a ieşit în evidenţă cu absolut nimic. Din ce ştiu, până acum nu a mai avut tentative din astea. Din ce ştiu era în pauză cu câteva colege pe o bancă şi s-a tăiat cu o lamă la mână. Fetele au anunţat un cadru didactic, care s-a şi dus cu eleva la spital”, a declarat Maria Dondera, director Şcoala „Ecaterina Teodoroiu”

Vizualizări: 395

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: