Obligat să stea departe de iubita pe care o terorizează

Un bărbat din Bumbești Jiu a fost obligat de instanță să păstreze distanța față de fosta lui iubită, pe care o teroriza psihic. Rodica C. le-a povestit judecătorilor cum bărbatul o urmărește pe stradă și în locurile pe care le frecventează, agresând-o fizic și verbal.  Noaptea, Alexandru G. intra în locuința femeii, fapt recunoscut de acesta în instanță, cu motivarea că a fost băut.

Judecătorii au stabilit că cei doi au avut o relație timp de trei ani, care a încetat de câteva săptămâni. Femeia a depus plângeri la poliție în iunie, iulie și august 2017, în care arăta că este hărțuită și agresată, dar bărbatul nu s-a oprit, în ciuda sancțiunilor primite.

A mers în pijamale la sediul poliției

Femeia a povestit că fostul concubin sare noaptea gardul și îi forțează ușa, dorind sa afle dacă este cu un alt bărbat. Uneori îi deschide, pentru a nu-i distruge din nou ușa și încuietoarea. „Reclamanta a mai arătat că, în jur de data de 14 august, pârâtul a venit din nou la ușa casei sale, în jurul orelor 00.30-1.00, când se pregătea de culcare, că l-a auzit și i-a deschis întrucât obișnuia să forțeze yala cu șurubelnița și, profitând de faptul că acesta îi căuta prin casă telefonul, din cauza geloziei, pentru a-l verifica, reclamanta a luat cheile de la mașină și a plecat la poliție în pijamale. Reclamanta a mai arătat că acest comportament îi provoacă teamă, că este nevoită să ia medicamente pentru a se liniști”, se arată în hotărârea judecătorească.

Bărbatul a recunoscut în fața instanței că a intrat noaptea în casă peste femeie, dar a dat vina pe băutură, iar pentru alte vizite a invocat faptul că voia să-și ia niște lucruri din casă.

Instanța a considerat însă că bărbatul are o „perseverență în exercitarea unor agresiuni îndeosebi psihice, prin comportamentul său, greu de suportat de reclamantă” și că este un pericol pentru femeie, mai ales atunci când bea. Judecătorii au dispus ca, timp de cinci luni, bărbatul să nu se apropie la mai puțin de 20 de metri de femeie și să nu ia legătura în niciun mod cu aceasta, nici prin telefon, email sau altfel. Decizia a intrat în vigoare pe 18 august.

Vizualizări: 1,996

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: