Ofertă la cules de căpşuni. Selecţia, de Ziua Femeii!

O firmă din Scoţia va organiza o selecţie în Gorj pentru persoanele care vor să plece la cules de căpşuni. Reprezentanţii firmei şi-au anunţat prezenţa în judeţul Gorj chiar de Ziua Femeii, pe 8 Martie. Selecţia va avea loc la Căminul Cultural din Cărpiniş, comuna Crasna. Acolo sunt aşteptaţi cei care vor să muncească peste hotare. Potrivit anunţului făcut de această societate, limba engleză nu este obligatorie, iar doritorii trebuie să aibă obligatoriu peste 18 ani. În ceea ce priveşte salariul, o persoană care va merge la ferma din Scoţia va câştiga 7,83 lire/oră, iar fiecare oră suplimentară se plăteşte cu 11,75 lire.

De altfel, prin reţeaua Eures, Agenţia de Şomaj Gorj a anunţat că sunt disponibile sute de locuri de muncă în statele din Uniunea Europeană. Printre acestea, Germania, Spania, Marea Britanie, Finlanda, Spania, Malta sau Olanda. „Se caută bucătari, tehnicieni, vopsitori auto, fizioterapeuţi, culegători de fructe, bucătari sau recepţioneri. În prezent, rata şomajului în judeţul Gorj este de 5,53%. Acest procent înseamnă un număr de 7.517 persoane aflate în evidenţele noastre ca fiind în căutarea unui loc de muncă”, a explicat Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj. (M.M.)

Galerie foto


Vizualizări: 840

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: