Opoziţia - în biroul unui turnător

Că principalii lideri ai opoziţiei actuale sunt nişte marionete în spatele cărora păpuşarii trag de sfori o dovedeşte şi întâlnirea din biroul lui Dan Voiculescu, care dorea să pară de această dată nu un turnător ci un catalizator al filonului opoziţiei. Altfel la cât de mândru, curat şi democrat se crede Crin Antonescu n-ar fi avut ce căuta la o astfel de convocare chiar dacă ea n-a avut loc la ceas de noapte şi în SPA-ul lui Vântu. La data când a fost anunţată mai credeam că, în sfârşit, opoziţia sătulă să tot ceară pe toate canalele media demisia guvernului şi suspendarea preşedintelui s-o fi hotărât să ne dea şi nouă un alt program guvernamental şi altul prezidenţial ca să putem compara cu ce avem acum. Nici gând! E tot blocată pe capul lui Băsescu şi al lui Boc. Fiecare cu programul lui secret, fiecare cu premierul lui secret şi nici urmă de coaliţie pentru că fiecare crede că întruneşte sufragiile majorităţii chiar dacă nu explică de ce vrea la putere. Nu este un secret pentru nimeni că ne este greu şi probabil ne va fi şi mai greu în viitorul apropiat, dar nu pot să înţeleg de ce-şi doreşte opoziţia cel mai mult alegeri anticipate în condiţiile în care chiar şi ea ştie care sunt costurile la vedere ale unui astfel de demers să nu mai vorbim de costurile reale pe care nu le poate comensura nici o instituţie oficială a statului! N-ar fi mai ieftină o platformă comună, pentru o perioadă determinată în care toată lumea indiferent de ce parte a spectrului politic ar fi să pună umărul la redresare după care poate reîncepe lupta pe viaţă şi pe moarte!- Cum vrea opoziţia să ne convingă că este mai bună decât puterea din moment ce până acum n-a putut scoate decât „Jos Guvernul „şi „Jos Băsescu”! Presupunând că amândoi ar fi jos cine şi de ce ar fi sus- Dacă României i-ar fi mai bine cu programele partidelor de opoziţie, necunoscute de nimeni până acum, cine şi de ce le ascunde- Este opoziţia împotriva interesului României- Nu vrea opoziţia o Românie scăpată măcar din calvarul crizei care s-a întins ca o pecingine- Atunci de ce nu-şi face publică alternativa- De ce nu ştim care este guvernul pregătit de opoziţie şi ce program are- Dacă moţiunea de cenzură pe care o parte a opoziţie vrea să o introducă în sesiunea din toamnă a Parlamentului va avea câştig de cauză atunci e obligatoriu ca măcar acum să ştim înlocuitorul actualului premier şi al fiecăruia ministru în parte. Poveşti despre cum ministrul meu este mai bun decât al tău am mai auzit, iar vremea poveştilor a trecut. Trăim într-o Românie reală care are nevoie mai mult decât oricând să fie condusă nu din biroul unui turnător!

Vizualizări: 98

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: