Oprea, încă un lider de partid urmărit penal de DNA

Fostul vicepremier Gabriel Oprea ar putea fi urmărit penal de DNA, pentru că a folosit abuziv coloana oficială în timpul mandatului de ministru.  Procurorii DNA trebuie să obţină avizul Senatului pentru a începe urmărirea penală pe numele lui Gabriel Oprea. În acest sens, procurorul şef al DNA a trimis procurorului general referatul cauzei în vederea sesizării Senatului, precum şi un număr de 15 volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

Potrivit DNA, Oprea se face vinovat de două infracţiuni de abuz în serviciu, una constând în folosirea resurselor umane şi materiale ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pentru a asigura, în mod nelegal, însoţirea deplasărilor efectuate în perioada în care era ministru cu echipaje ale Poliţiei Rutiere, iar cealaltă constând în încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general, Tiberiu Niţu, a beneficiat, în mod nelegal, de însoţirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale Poliţiei Rutiere.

În perioada ianuarie 2014 - noiembrie 2015, Oprea Gabriel a deţinut funcţia de ministru al Afacerilor Interne (iar începând cu martie 2014 şi pe cea de viceprim-ministru pentru securitate naţională). În toată această perioadă, demnitarul a beneficiat de însoţire permanentă cu echipaje ale Poliţiei Rutiere, cu încălcarea condiţiilor prevăzute de Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin H.G. nr. 1.391/2006 (ce prevede că beneficiază de însoţire cu echipaje ale Poliţiei Rutiere preşedintele României, preşedinţii celor două camere ale Parlamentului şi prim-ministrul), arată DNA.

În cazul miniştrilor, acelaşi act normativ prevede că aceştia pot beneficia de însoţire cu echipaje ale poliţiei rutiere doar în situaţii deosebite, care impun deplasarea în regim de urgenţă (condiţii care trebuie îndeplinite simultan).

Poliţia Rutieră, folosită în scop personal

Din probele administrate în cauză a rezultat că, în perioada menţionată, ministrul Oprea Gabriel a fost însoţit "în cvasitotalitatea deplasărilor", într-un regim rezervat de lege exclusiv preşedintelui României, preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului şi prim-ministrului, mai spun procurorii DNA.

Aceste misiuni, precizează anchetatorii, includeau deplasările zilnice la sediul ministerului şi cele săptămânale la şedinţele de Guvern, împrejurări care nu pot fi calificate ca situaţii deosebite în sensul avut în vedere de legiuitor. "Totodată, Poliţia Rutieră însoţea deplasările la destinaţii cu vădit caracter privat (vizite particulare, sediile unor partide politice, restaurante, revenirea zilnică la locuinţa personală), inclusiv în afara programului de lucru şi în zilele nelucrătoare, situaţii în care nu poate fi justificată în mod obiectiv o urgenţă", se mai spune în comunicatul DNA.

Procurorii arată totodată că în cadrul Serviciului Operativ Special din Brigada Rutieră a Poliţiei Capitalei, care asigură însoţirea coloanelor oficiale, au fost desemnaţi "lucrători care aveau ca atribuţii exclusive însoţirea ministrului, într-o structură permanentă care presupunea asigurarea concomitentă a trei poliţişti pentru fiecare post (două schimburi şi o rezervă)". "Lucrătorii erau permanent la dispoziţia ministrului, aşteptându-l după fiecare deplasare în imediata apropiere a destinaţiei", precizează DNA.

Aproape două mii de abuzuri într-un an

Din probele administrate rezultă că ministrul Gabriel Oprea realiza în medie aproximativ cinci deplasări zilnice pe parcursul cărora era însoţit de echipaje ale Poliţiei Rutiere. Spre exemplu, în perioada 2 ianuarie - 21 octombrie 2015, s-au realizat 1.607 misiuni de însoţire a deplasărilor efectuate de ministrul de Interne pe raza municipiului Bucureşti. Numărul total al acestor misiuni este de aproximativ trei ori mai mare decât cele realizate în aceeaşi perioadă pentru însoţirea preşedintelui României şi de aproximativ două ori mai mare decât cel corespunzător prim-ministrului, demnitari îndreptăţiţi la însoţire permanentă conform prevederilor legale.

Procurorii arată că, prin aceste fapte, a fost produsă o vătămare a intereselor legitime ale Poliţiei Capitalei, fiind deturnate resursele Poliţiei Rutiere care ar fi trebuit să contribuie la fluidizarea circulaţiei şi folosite pentru a facilita deplasarea unui demnitar neîndreptăţit legal la acest beneficiu, cu efectul îngreunării deplasării celorlalţi participanţi la trafic. Aceasta,în condiţiile în care, însoţirea unui demnitar de către Poliţia Rutieră presupune atât asigurarea echipajului de însoţire şi a vehiculului corespunzător, cât şi instalarea în teren a unui dispozitiv de dirijare şi siguranţă a traficului format din posturi fixe, posturi mobile şi patrule auto-moto, atât pe traseul care urmează a fi parcurs, cât şi pe traseele alternative care ar putea fi folosite de coloana oficială.

Fiecare deplasare presupune, aşadar, redirecţionarea unui număr semnificativ de agenţi de poliţie de la posturile unde îşi desfăşoară în mod obişnuit activitatea către traseele pe care se deplasează demnitarul (de spre exemplu, pentru deplasarea Ministrului Afacerilor Interne din seara de 20.10.2015, dispozitivul a fost format din 27 de poliţişti aflaţi în intersecţiile de pe traseu).

ACUZAŢIE

Oprea mai este acuzat de abuz în serviciu şi pentru încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general Tiberiu Niţu a beneficiat, în mod nelegal, de însoţirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale Poliţiei Rutiere. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie beneficiază, la rândul său, de protecţie asigurată de Serviciul de Protecţie şi Pază, deplasările fiind realizate cu un autovehicul al acestei instituţii care are un regim de circulaţie prioritară.

REACŢIE

În urma solicitării DNA, Gabriel Oprea a susţinut o declaraţie de presă, arătând că se consideră nevinovat şi mulţumindu-le celor care i-au transmis susţinerea şi încrederea lor. ”Am sprijinit justiţia şi DNA pe tot parcursul activităţii mele politice şi le voi sprijini în continuare (...) Consider că am aceleaşi drepturi în faţa justiţiei ca orice alt român”, a mai spus fostul ministru de Interne. ''Aşa să ne ajute Dumnezeu'', şi-a încheiat fostul ministru declaraţia, făcându-şi semnul crucii.

Vizualizări: 644

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: