Opt motive pentru care sediul CE Oltenia este mutat la Bucureşti

Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia a dat publicităţii o listă cu opt motive pentru care a decis să propună AGA mutarea sediului social la Bucureşti. Unul dintre motive este „lărgirea ariei de selecţie a specialiştilor necesari” pentru conducerea companiei. După lecturarea celor opt motive, liderii PNL Gorj au cerut atât demisia ministrului Energiei, cât şi pe cea a Directoratului şi Consiliului de Supraveghere.

Mutarea sediului social al Complexului Energetic Oltenia de la Târgu Jiu la Bucureşti va fi decisă de Adunarea Generală a Acţionarilor, la propunerea Consiliului de Supraveghere. Sediul va fi într-o clădire pe care complexul deja o deţine în Bucureşti. CS a enumerat într-un comunicat motivele deciziei sale. Astfel, sediul social la Bucureşti ar fi necesar pentru asigurarea unei colaborări permanente cu ministerele şi alte instituţii centrale; pentru desfăşurarea şedinţelor AGA, având în vedere că toţi acţionarii sunt din capitală; pentru eliminarea cheltuielilor de deplasare în cazul unor întâlniri de lucru; pentru participarea conducerii CEO la evenimente din domeniul energetic. De asemenea, un motiv ar fi „lărgirea ariei de selecţie a specialiştilor necesari unei viziuni moderne asupra conducerii şi funcţionarii companiei”. Protecţia sporită a datelor cu caracter intern, creşterea transparenţei şi profesionalizarea conducerii sunt alte motive menţionate.
Explicaţiile Consiliului de Supraveghere nu stau în picioare, deoarece pentru toate acestea era suficient punctul de lucru din Bucureşti. Cel mai probabil, o serie de „specialişti” care vor să vină în conducerea CE Oltenia nu au chef să-şi murdărească pantofii prin Târgu Jiu, ci să câştige bani frumoşi muncind din Bucureşti pentru o companie pe care o cunosc din hârtii, nu din teren.
REACŢIE
„Conducerea Partidului Național Liberal, filiala Gorj, își manifestă, încă o dată, indignarea și revolta față de această decizie, iar pentru atitudinea la adresa minerilor și energeticienilor solicită demisia ministrului Energiei, membrilor Directoratului și Consiliului de Supraveghere”, arată un comunicat al PNL Gorj.

Vizualizări: 3,867

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: