Pace între PRM şi PNG la Gorj

PNG Gorj se declară pregătit să semneze un protocol de colaborare cu filiala judeţeană a Partidului România Mare. Secretarul general al organizaţiei, Ion Paliţă, declară că a avut o serie de discuţii cu liderul PRM Gorj, Ion Fugaru, şi a convenit cu acesta semnarea unui protocol, cel mai probabil spre sfârşitul săptămânii. Paliţă nu era foarte entuaziasmat până acum de o astfel de perspectivă, deşi Fugaru a declarat constant că organizaţia pe care o conduce va colabora cu PNG Gorj în alegerile europarlamentare.  Preşedintele PRM Gorj a participat însă la o întâlnire pe care Paliţă a avut-o cu aleşii PNG din judeţ şi cu această ocazie le-a prezentat modalităţile de acţiune pentru perioada următoare. Paliţă declară că a observat că Fugaru a făcut la întâlnirea respectivă mai multe concesii şi, în consecinţă, s-a declarat de acord cu o colaborare între cele două organizaţii. Secretarul general al PNG Gorj afirmă că, în caz contrar, filiala pe care o conduce urma să îi facă de una singură campanie electorală lui Gigi Becali, "războinicul luminii" candidând pe lista PRM". Paliţă a rămas în fruntea filialei de la Gorj a PNG, după ce preşedintele interimar Vili Pasăre a decis să se retragă neoficial din funcţie, după ce o instanţă a Curţii de Apel Craiova a decis să îl condamne la patru ani de închisoare pentru luare de mită, sentinţa nefiind definitivă.
 "Am rămas surprins plăcut de atitudinea domnului Fugaru, deşi, ştiţi că iniţial eram foarte revoltat pentru că dumnealui anunţa prin conferinţele de presă că are întîlniri cu noi, că semnează protocoale cu PNG Gorj, fără ca pe mine să mă fi cunoscut vreodată. Vă mărturisesc faptul că nici eu nu l-am cunoscut până nu ne-am văzut la această întâlnire pe care noi, cei de la PNG, am avut-o cu aleşii din teritoriu. Dumnealui a cedat acolo unde a recunoscut că noi avem organizaţii mai puternice decât ale PRM, noi am fost de acord ca PRM să se ocupe de alegeri acolo unde ei stau mai bine ca noi şi vă spun că, astfel, am rămas plăcut surprins să constat că putem să dialogăm şi să ne înţelegem foarte bine. Probabil pe sâmbătă, când au dumnealor o şedinţă cu aleşii din filială, s-ar putea să şi semnăm un protocol de colaborare. Deocamdată lucrăm la formula de conţinut a acestui document, îl mai analizăm fiecare, dar e cert că avem şanse să îl semnăm şi să colaborăm foarte bine atât pentru Corneliu Vadim Tudor, cât şi pentru Gigi Becali", spune Paliţă.
 


Vizualizări: 75

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: