Păcurar, vândut la CFR cu 350.000 de euro?

Mijlocaşul de la Pandurii, Alexandru Păcurar, ar fi tentat să plece la CFR Cluj. O ofertă concretă nu a fost făcută încă celor de la Pandurii dar au existat discuţii cu jucătorul şi CFR confirmă interesul pentru acesta prin vocea preşedintelui Iuliu Mureşan. De cealaltă parte Pandurii susţin că n-au primit nicio ofertă de a-l ceda pe jucător dar preşedintele Marin Condescu nu s-ar opune unui transfer în condiţii avantajoase pentru echipa sa.

Alexandru Păcurar a înscris chiar în poarta celor de la CFR Cluj în acest sezon, dintr-un penalti, dar asta nu-l împiedică să se gândească că ar putea juca din nou acasă, la Cluj, de unde a plecat spre fotbalul mare. Păcurar a făcut şcoala de fotbal la rivala din Cluj a celor de la CFR, Universitatea, dar şi-ar dori să joace la CFR care a ajuns acum una dintre cele mai bune echipe din România.

Cotat la 500.000 de euro

Alex Păcurar este stabilit în Cluj de unde a plecat după ce a făcut junioratul la Universitatea, el evoluând o perioadă la Dinamo şi Gloria Bistriţa. Recent, mijlocaşul a trecut de 100 de meciuri în prima ligă, el fiind acum unul dintre jucătorii de bază de la Pandurii şi golgheter al echipei. Păcurar evoluează la Pandurii Târgu Jiu din anul 2006, venind de la Gloria Bistriţa unde fusese împrumutat de Dinamo. Evoluţiile sale foarte bune la Pandurii au atras atenţia de multe ori altor echipe din prima ligă dar şi din afara ţării. Ultimii care s-au interesat de Păcurar au fost cei de la FC Copenhaga care au venit să vadă CFR-ul la meciul cu Pandurii punând ochii pe doi dintre jucătorii gorjenilor, Martinovic şi Păcurar.  Cum însă Păcurar nu a primit nicio ofertă concretă acesta a rămas de fiecare dată la Târgu Jiu. Vara trecută preşedintele Marin Condescu l-a cotat la 500.000 de euro în cazul unui eventual transfer, de serviciile sale fiind interesată la un moment dat şi Universitatea Craiova.

Vândut cu 350.000

 Suma de transfer deja vehiculată în cazul plecării lui Păcurar la CFR este de 350 000 de euro, ceva mai puţin decât fusese cotat vara trecută jucătorul. Atunci de serviciile sale se interesase Victor Piţurcă, acesta dorindu-l la Craiova dacă ar fi preluat echipa olteană.  Păcurar a explicat că nu ştie încă dacă s-a făcut o ofertă  concretă pentru transferul său dar a aflat de interesul celor de la CFR: „Eu nu ştiu nimic de vre-o ofertă pentru mine, dar ştiu că CFR s-a interesat de contractul meu cu Pandurii acum trei săptămâni.  Am auzit de oferta de 350 000 de euro aşa cum am auzit şi de cea de la FC Copenhaga de la tv şi din presă. Am discutat cu cei de la CFR acum trei săptămâni şi ei spuneau că ar intenţiona din iarnă să facă o ofertă dar nu acum. Golgheter la Pandurii cu patru goluri în acest sezon, Păcurar spune că şi-ar dori să joace la Cluj şi pentru că e acasă: „Normal că mi-ar plăcea să joc la Cluj, dar rămâne să se discute asta la nivel de cluburi şi să se ajungă la o înţelegere. Eu aş prefera CFR din mai multe motive, aş fi acasă şi aş juca la o echipă mai mare. Sunt aici deja de peste trei ani şi aş fi tentat să merg acasă. În plus un transfer la CFR ar fi un pas înainte şi oricine ar face acest pas dacă ar avea o ofertă.” Păcurar spune că va intra din iarnă în ultimele şase luni de contract el semnând cu Pandurii până în 2010.

Păcurar are contrat cu Pandurii până în 2012

Preşedintele gorjenilor spune că nu a primit vreo ofertă pentru a-l ceda pe Păcurar la CFR Cluj. Totuşi Marin Condescu a explicat că nu s-ar opune unui transfer, infirmând varianta jucătorului şi precizând că Păcurar mai are contract cu Pandurii până în 2012. Deşi nu vrea neapărat să se despartă de mijlocaş, preşedintele a precizat că din vară dar ar fi dispus să negocieze cu CFR un eventual transfer: „Nu am primit nici o ofertă concretă până acum pentru transferul lui Păcurar la CFR. Dar dacă Clujul vine cu o ofertă concretă suntem dispuşi să negociem. Păcurar are contract cu noi până în 2012 dar asta nu însemnă că nu poate pleca dacă din iarnă are o ofertă sau din vara viitoare. Nu trebuie să-l vindem acum pe Păcurar şi nici nu poate pleca în iarnă liber de contract. Dar nici  nu ne vom opune unei eventuale plecări a lui dacă e spre binele jucătorului”.

Mureşan, interesat de Păcurar

Iuliu Mureşan a recunoscut că l-ar dori pe Păcurar la CFR, acesta fiind un jucător bun al ligii I. Preşedintele celor de la CFR a demarat deja campania de achiziţii pentru iarnă, golgheterul celor de la Pandurii fiind printre primii pe lista CFR-ului.

Alex Păcurar l-ar putea înlocui pe Culio la CFR Cluj acesta fiind aproape de plecarea de la formaţia clujeană. Deja patronul Arpad Paszkany şi preşedintele Iuliu Mureşan caută eventuali înlocuitori ai săi stabilind deja primele ţinte pentru  transferurile din iarnă. „Păcurar este un jucător foarte interesant şi din câte îl cunosc, este şi un băiat serios. Deocamdată nu se poate vorbi de aducerea sa la Cluj pentru că este jucătorul Pandurilor şi până să ajungă la CFR e cale lungă. Nu ştiu, cert este că în viitor orice este posibil”, a declarat Iuliu Mureşan. 

Vizualizări: 65

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: