Pădure fosilizată cu o vechime de 290 de milioane de ani

O echipă de cercetători au făcut, de curând, o descoperire uluitoare, o pădure fosilizată cu o vechime estimată la 290 de milioane de ani. Această comoară din adâncul pământului, păstrată încă de pe vremea dinozaurilor, este considerată o adevărată „fereastră spre trecut” ce oferă posibilitatea de a studia evoluţia plantelor.

O echipă de cercetători au descoperit în sudul Braziliei o pădure fosilizată cu o vechime estimată la 290 de milioane de ani, considerată o „fereastră spre trecut” pentru studiul evoluției plantelor.

Descoperirea celor 164 de arbori licofiti (fără fructe, flori sau semințe) dintr-un soi deja dispărut este „cea mai importantă din emisfera sudică”, datorită cantității și calității conservării, a explicat Thammy Mottin, geolog și doctor la Universitatea Federală din Paraná, care a condus cercetarea împreună cu colaboratori de la Universitatea Federală din Rio Grande do Sul și de la Universitatea din California. „Cu o vechime estimată la 290 de milioane de ani, aceste plante reprezintă forme foarte primitive în istoria Pământului”, a declarat Mottin, care studiază perioada postglaciară, când clima a devenit mai caldă și mai favorabilă apariției unor păduri dense ca aceasta.

Descoperirea din municipiul Ortigueira, în statul Paraná, oferă „acces la modul în care primele plante au colonizat mediul, cum erau distribuite în spațiu și interacțiunea cu mediul înconjurător, a mai precizat geologul.

În emisfera sudică au mai existat doar alte două descoperiri similare, dar de dimensiuni mai mici, în statul brazilian Rio Grande do Sul și în Patagonia argentiniană.

Oamenii de știință au dat peste pădurea folosilizată din Paraná întâmplător, în timpul unor cercetări geologice realizate pentru traseul unei căi de acces către o fabrică. Mottin a mai explicat că conservarea excepțională a fost posibilă datorită faptului că arborii „au fost îngropați în timp ce erau în viață și apoi au fost acoperiți treptat de sedimente”. Pădurea a fost apoi lăsată aproape așa cum este, după ce a fost acoperită de un râu inundat care a înghețat.

Vizualizări: 1,175

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: