Pâine expirată, vândută gorjenilor

Un număr de 14 agenţii economici din Gorj au fost sancţionaţi contravenţional de către Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului din cauza calităţii şi a modului de comercializare a pâinii şi a produselor de panificaţie. Au fost verificaţi 29 de operatori economici din Târgu Jiu, Băleşti Motru, Rovinari, Mătăsari, Peştişani, aproximativ jumătate dintre ei alegându-se cu amenzi în valoare totală de 15 000 lei. Comisarii CJPC Gorj au urmărit aspecte referitoare la: calitatea produselor; starea ambalajelor pentru pâine şi a celor în care se transportă; încadrarea în cantitatea netă declarată; respectarea normelor de transport, informarea consumatorilor cu privire la denumirea sub care se vinde produsul, denumire care trebuie să fie. “De asemenea, s-a verificat şi modul de încadrare în condiţiile durabilităţii minimale. Pâinea şi produsele de panificaţie trebuie consumate în 24 de ore de la fabricare, însă au fost cazuri în care nu se respecta acest termen. Astfel, a fost depistat un operator din Băleşti care a comercializat 5,2 kg pâine feliată cu data durabilităţii minimale depăşită. Agentul economic a fost sancţionat contravenţional cu 1000 lei. Pe perioada verificărilor a fost controlată o cantitate de 4250 kg de pâine, din care 1080 kg a fost depistată cu nereguli”, a declarat Mihaela Răducan, comisar şef al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Gorj.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: