Pandurii a făcut rost de bani pentru cantonament

Pandurii va pleca în cantonament în Spania, după ce unul din acţionari, Artego, a plătit jumătate din contribuţia aferentă acestui an. Jucătorii sunt tot cu salariile neluate, restanţele fiind de trei luni. În ianuarie vor intra banii din drepturile de televizare, iar clubul îşi va mai putea plăti din datorii. Principalul acţionar de la Pandurii, CE Oltenia, nu a decis încă bugetul pe care îl va aloca pentru sport în acest an.

Pandurii se reunesc astăzi, la Bucureşti, unde vor face vizita medicală de dinainte de cantonament. Programul de pregătire centralizată de iarnă al echipei Pandurii Târgu Jiu a fost perfectat pentru perioada 14-31 ianuarie 2016. Lotul pe care antrenorul Edward Iordănescu îl va avea la dispoziţie în această perioadă va fi definitivat după reunirea programată luni la Bucureşti, acesta incluzând cea mai mare parte a jucătorilor care au evoluat la Pandurii în prima parte a campionatului. „Plecarea spre Cadiz, regiunea din provincia spaniolă Andaluzia în care Pandurii Târgu Jiu va fi cantonată pe perioada stagiului de pregătire din Spania, este programată pentru joi 14 ianuarie, iar revenirea în ţară pe data de 31 ianuarie”, anunţă clubul într-un comunicat.

Săraci, dar la cinci stele

Zona aleasă pentru cantonamentul de iarnă este sudul regiunii Cadiz, la Chiclana de la Frontera, echipa urmând să fie cantonată la hotelul de cinci stele La Barrosa Palace, iar antrenamentele fiind programate pe unul din terenurile din localitate.

Pentru stagiul de pregătire din Spania preşedintele Narcis Răducan a anunţat patru jocuri de verificare cu adversari foarte puternici, echipe aflate la pregătire în provincia Andaluzia, în aceiaşi perioadă cu Pandurii Târgu Jiu. Este vorba de Karlsruher SC, Munchen 1860, Sparta Praga şi Dinamo Moscova, datele în care se vor disputa aceste meciuri fiind 21, 23, 27 şi 30 ianuarie.

Vizualizări: 178

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: