Pandurii nu i-au legitimat încă pe Matulevicius şi Karim

Grigoraş nu scapă de probleme nici cu 48 de ore înaintea meciului cu U Cluj. Antrenorul e în criză mare de atacanţi şi asta pentru că Matulevicius şi Karim nu au fost încă legitimaţi! În plus nici transferul lui Marius Pena nu mai e de actualitate. Oţelul nu-şi permite să-l piardă.

Grigoraş se confruntă din nou cu probleme administrative. În Austria nu l-a avut la dispoziţie pe Viera timp de o săptămână din cauza problemelor cu viza şi asta l-a înfuriat pe antrenor. Ultima veste îl aduce însă aproape de o criză de nervi.

Stau într-un singur atacant !

Grigoraş l-ar putea avea la dispoziţie doar pe Lemnaru în atac pentru meciul de vineri cu U Cluj. Şi asta pentru că ceilalţi doi atacanţi ai săi, Matulevicius şi Karim, nu au încă drept de joc. În cazul lui Karim e poate de înţeles, francezul semnând cu Pandurii cu doar câteva zile în urmă. Matulevicius e însă la Tg-Jiu de mai bine de o lună de zile aşa că e greu de priceput de ce gorjenii nu l-au putut legitima până acum. „Sunt probleme importante. Nu este sigur că toţii noii veniţi vor fi legitimaţi pentru prima partidă. De asta am şi luat 20 de jucători în lot, poate până vineri vor rămâne 18. Matulevicius şi Karim nu au primit încă dreptul de joc, cartea verde. E posibil ca ea să vină chiar şi în ziua partidei dar e puţin incomod să nu ştii pe cine te bazezi cu 48 de ore înaintea unui joc”, a spus ieri Grigoraş. Antrenorul e nevoit să se roage ca Lemnaru să nu se accidenteze până vineri, în caz contrar gorjenii neavând atacant pentru meciul cu U Cluj.

„Pista Pena e cam închisă”

Antrenorul şi-a luat gândul şi de la Pena. Oţelarii au interzis la transferuri şi nu-şi permit să renunţe la golgeterul lor. Şi asta în ciuda faptului că Pena îşi dăduse acordul să vină la Tg-Jiu iar Marius Stan era dispus să-l dea pe 200 de mii de euro. „Situaţia la Oţelul e delicată, e greu ca ei să renunţe la un jucător important în aceste condiţii. Deci pista e cam închisă acum deşi jucătorul vroia să vină aici, a zis că are nevoie de o nouă provocare iar Marius Stan îl lăsa să plece. Dar asta numai în cazul în care avea pe cine să aducă în schimb. Am avut speranţă până în ultima secundă dar poate şi eu aş fi făcut la fel în locul lor, nu aş fi dat drumul jucătorului”, mai zice Grigoraş care nu exclude însă alte tranzacţii până la închiderea perioadei de transferuri pe 3 septembrie. „Sigur mai e nevoie de jucători dar mai avem timp. Suntem în discuţii cu 2-3 jucători dar pentru primele etape am destui de mulţi.”

Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: