Pandurii, prea buni pentru Liga a II-a

Pandurii Târgu Jiu a învins fără emoţii joi seara, pe teren propriu, apatica echipă Corona Braşov, deja retrogradată şi fără licenţă pentru sezonul viitor. Elevii lui Grigoraş au profitat de situaţie şi s-au dezlănţuit, obţinând o victorie la scorul de 5-0. A fost ultimul meci pe teren propriu din acest campionat, la finalul căruia antrenorul va trece la reconstrucţia echipei.

Pandurii a deschis scorul după numai 10 minute, când Paul Anton a pus capul la o centrare excelentă a lui Shamsin, fiind al doilea gol al fotbalistului în acest sezon. Alex Dos Santos a majorat diferenţa după alte 7 minute, golul fiind marcat tot cu capul.

Scorul la pauză a fost 2-0, dar la reluare Matulevicius a găsit în sfârşit drumul spre poartă, în min. 62, după mai multe ratări pe parcursul meciului. Două minute mai târziu, Dos Santos a marcat golul serii. Atacantul gazdelor a marcat cu o foarfecă laterală de senzație, fără replică pentru Dănălache, după o centrare oferită de pe partea dreaptă de Buleică. În vârstă de 23 de ani, brazilianul este la al optulea gol marcat pentru gorjeni, în această ediție de campionat.

Meciul nu s-a terminat fără ca Matulevicius să şteargă amintirea ratărilor şi să reuşească şi el dubla, în min. 76. Pandurii - Corona s-a încheiat 5-0 şi gorjenii au ajuns la un singur pas în spatele celor de la CFR.

Banii îi pot duce în Europa

Pentru Pandurii au renăscut şi speranţele de a juca în Europa, dar nu datorită performanţelor sportive, ci din cauza problemelor financiare pe care le au Dinamo, FC Vaslui şi CFR.

PANDURII: Stanca - Pleaşcă, Paraskevas, Erico, Nicoară - Elton da Silva, Anton, Nistor - Dos Santos, Matulevicius, Shamsin

Rezerve: Gliwa, Unguruşan, Bratu, Mamele, Distefano, Ciucur, Buleică
Antrenor: Petre Grigoraş

CORONA: Dănălache - Homei, Forika, Istrofor, Mendizov - Leonte, Dâlbea, Miranda, Fl. Manea - Coman, Buş

Rezerve: Gâtej, A. Manea, Dedu, H. Popa, Stănescu, Neacşa, Dănilă

Antrenor: Daniel Bona

Arbitri: Marin Barbu, Florin Păunescu, Marius Badea

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: