Pandurii se apropie de retrogradare

Plecaţi la drum optimişti, pentru a recupera punctele pierdute acasă, Pandurii s-au întors cu mâna goală din Moldova. Marius Lăcătuş a făcut totul să-şi asigura victoria pentru a păstra şansele de cupe europene iar Pandurii s-au apropiat şi mai mult de zona retrogradării care ameninţă acum echipa din Târgu Jiu. Golurile meciului de la Vaslui au fost reuşite de Gerlem – min. 5 (penalti) şi Delgado '61 pentru gazde şi Stromajer '67 pentru oaspeţi.

Ciobotariu nu a schimbat prea multe în primul unsprezece în care l-a trimis pe Rusu pe stânga lăsându-l pe bancă pe Cardoso şi a renunţat la un atacant jucând cu mai mulţi mijlocaşi. Popete a revenit cu această ocazie pe teren după o suspendare fiind titular şi contribuind la deschiderea scorului prin faultul asupra lui Gerlem. Din minutul 5 scorul a devenit 1-0 pentru gazde Gerlem transformând penaltiul acordat de arbitrul Haţeganu, Pandurii alergând până la pauză după egalare. Cei care au marcat imediat după pauză ai fost tot jucătorii lui Lăcătuş,  Temwanjera trimiţând în poarta lui Stanca însă golul fiind anulat pe motiv de ofsaid. Tot Gerlma fost coautor şi la cel de-al doilea gol al vasluienilor pasând pentru Delgado care a majorat diferenţa cu un şut de la aproximativ şapte metri în minutul 61. Pandurii au reuşit şi ei golul de onoare cu 23 de minute înainte de final Kamara scăpând de adversarul său direct, pătrunzând în careu unde a centrat în faţa porţii iar Stromajer a speculat o bâlbâială a defensivei vasluiene şi a trimis în poarta lui Kuciak.

Ciobotariu consideră că s-a acordat uşor penalti

Antrenorul pandurilor constată după meci că echipa sa a pornit cu handicapul de 1-0 din primele minute apreciind că s-a acordat uşor penalti la faultul lui Popete: „Felicit gazdele pentru victorie, a fost una meritată. Practic, noi am început meciul de la 0-1, gazdele beneficiind de un penalti pe care nu vreau să-l comentez însă, cred, că s-a acordat cu mare lejeritate. Nu ştiu dacă Vasluiul avea nevoie de acel penalti, pentru că au dominat clar meciul”. Totuşi tehnicianul oltenilor a adăugat că acest penalti nu scuză eşecul echipei sale care a ratat mai multe ocazii în partea a doua a meciului. „Asta nu înseamnă că avem scuze pentru înfrângere şi cred că dacă reuşeam să nu primim gol în primele 15 minute altfel stăteau lucrurile. În a doua parte, au fost mai multe ocazii de ambele părţi, iar pe final, dacă eram mai atenţi, pe contraatac puteam obţine un rezultat de egalitate", a mai spus Ciobotariu.

Lăcătuş: „Pandurii n-au avut nici un şut pe poartă”

Aflat în luptă pentru un loc de cupe europene dar şi pentru titlu, după această victorie FC Vaslui fiind la trei puncte de lider, Marius Lăcătuş s-a declarat mulţumit după meci de prestaţia echipei sale, apreciind că pe final de meci Vasluiul ar fi putut să se desprindă mai clar: „Sunt mulţumit de cele trei puncte, dar şi de prestaţia jucătorilor. Păcat că am suferit un pic pe final, asta şi datorită nouă, pe fondul lipsei de concentrare şi a neşansei, pentru că, altfel, scorul ar fi luat proporţii. Este bine că ne-am creat foarte multe ocazii, iar prin victoria de astăzi, care ne menţine alături de echipele din fruntea clasamentului. Este bine că avem linişte şi putem să ne pregătim pentru următoarele meciuri". Referindu-se la faza penaltiului din minutul 5 al meciului, Lăcătuş a spus că nu crede că echipa sa nu ar fi câştigat fără acel penalti: "Legat de penalti, nu cred că dacă nu se acorda se punea problema învingătorului. Să nu uităm că cei de la Pandurii nu au avut niciun şut pe poartă”.

Pandurii s-au întors astfel fără nici un punct de la Vaslui şi îşi îndreaptă acum toate speranţele de a se îndepărta de zona retrogradării de meciul din etapa viitoare cu Universitatea Craiova.

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: