Pandurii vor să furnizeze surpriza campionatului la Timişoara

Timişoara e singura echipă din prima ligă care nu a pierdut de 25 de etape. Este posibil ca invincibilitatea timişorenilor să ia sfârşit azi pentru că Pandurii anunţă că le-au pus gând rău. Grigoraş şi ai lui vor să continue seria de trei victorii tot cu un rezultat pozitiv, aici fiind inclus şi un egal dacă nu se va putea chiar victoria. Atuurile pandurilor ar fi moralul şi ambiţia pentru că despre locurile din clasament nu se poate discuta. Iar obiectivele şi valoarea jucătorilor dau Timişoara ca favorită din start. 

Grigoraş şi elevii lui anunţă că nu vor să reducă motoarele în Banat chiar dacă se află la a patra partidă în doar zece zile. Grigoraş a precizat că partida de azi va fi una dificilă dar Pandurii nu vor ceda şi vor încerca să obţină o victorie. „Timişoara este echipa neînvinsă din Liga I care se luptă pentru câştigarea titlului. Va fi un meci cu o altă încărcătură faţă de cel cu Brăneşti. Sigur nu ne batem noi cu Timişoara la locurile 1-2 dar asta nu înseamnă că vom ceda lupta. Vom juca şi ce va ieşi va ieşi”, a spus Grigoraş care recunoaşte că timişorenii sunt favoriţi: „Timişoara pleacă cu prima şansă, este clar. Nu numai prin prisma faptului că joaca acasă, ci şi prin prisma locului din clasament, a lotului de jucători, dar meciul poate să-şi ofere multe necunoscute. Sper să fim o surpriză plăcută miercuri la Timişoara. Am putea fi chiar surpriza acestui campionat pentru că ei sunt încă neînvinşi în acest sezon”.

Joacă fără presiune

După ce echipa sa a obţinut trei victorii consecutive, Grigoraş a declarat că presiunea asupra jucătorilor a mai scăzut: „A mai scăzut puţin presiunea asupra noastră. Când aveam 20 de puncte şi eram pe loc retrogradabil fiecare partidă avea şi o încărcătură emoţională. Sper să ne revenim după euforia acestei săptămâni pentru că avem în următoarele zile alte două jocuri foarte grele, la Timişoara şi cu Astra Ploieşti, două echipe neînvinse în acest retur. Alţii se văd campioni de Paşti. Eu mă gândesc la etapa următoare cu Timişoara, ca băieţii să-şi revină şi fizic şi psihic şi de ce să nu încercăm să câştigăm cât mai multe puncte până la final”. Totuşi, la Timişoara, Grigoraş ar putea să menajeze o serie de  titulari ca să îi aibă apţi pentru jocul de sâmbătă cu Astra. Menajaţi pentru că oricum vin după probleme medicale sunt Voiculeţ şi Matei care au rămas la Târgu-Jiu. Va reuşi oare Timişoara să piardă abia în etapa a 26-a a acestui sezon? Răspunsul îl pot da în această seară cei de la Pandurii care pot să furnizeze surpriza acestui campionat.

Vizualizări: 95

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: