„Paradisul” lui Ţopescu, plagiat în Capitală

Dumbrava colorată a artistului Mihai Ţopescu a fost plagiată! Într-un parc din Bucureşti, toţi copacii au fost vopsiţi în mai multe culori. Peisajul este copiat după cel din pădurea din Poienari, unde Mihai Ţopescu a colorat trunchiurile câtorva sute de copaci.

Parcurile din Sectorul 2, din Bucureşti, s-au umplut de culoare. Angajaţii primăriei au vopsit în roşu, verde, portocaliu şi mov toţi pomii, susţinând că vor să dea o pată de culoare peisajului. Acum, zona pare aproape trasă la indigo după dumbrava pe care a colorat-o, în Gorj, artistul Mihai Ţopescu.

Aproximativ 600 de arbori au fost vopsiţi în mai multe culori, anul trecut, transformând o parte din pădurea de la Poienari, într-un adevărat paradis. Zona a devenit rapid o atracţie turistică pentru cei care tranzitează Drumul Naţional 67. „Pădurea a fost aleasă pentru că era vizibilă la Drumul Naţional şi nu se întâmpla absolut nimic, în afară de animalele care păşunau, iar acum s-a transformat într-un punct de interes, într-un spaţiu cultural, zeci şi zeci de maşini opresc, oamenii se fotografiază şi transmit păreri pe Facebook”, a declarat artistul.

Întreaga acţiune a fost realizată ca un manifest. Artistul a vrut să tragă un semnal de alarmă cu privire la defrişările masive din ţara noastră. (M.M.)

Vizualizări: 681

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: