Părinţii juniorilor de la Pandurii, nemulţumiţi! Ce le răspunde Golea!

Părinţii juniorilor de la Clubul Pandurii sunt nemulţumiţi deoarece copiii lor nu ajung la echipa a doua, de unde promovarea la echipa mare ar fi mai uşoară. Aceştia spun că micii fotbalişti nu au loc de foştii fotbalişti sau de cei care au ajuns aici cu pile. Managerul echipei, Marin Golea, le transmite părinţilor să aibă răbdare, copiii lor vor ajunge fotbalişti dacă au talent.

 „Suntem doar una dintre familiile nemulţumite de ce se întâmplă la echipă. Copiii noştri sunt practic ucişi înainte de a se naşte, fotbalistic vorbind. Cresc frumos, trag nădejde că cineva se va uita la ei, dar din păcate drumul către echipa mare este stopat de această echipă a doua care se bazează ori pe obligaţii sindicale ori pe viziunea managerului Golea“, spune un părinte care a trimis o anonimă pe adresa de e-mail a redacţiei. „Suntem disperaţi, copilul ne reproşează că nu avem relaţii să prindă şi el un contract că pe fotbal ştie că nu are nicio şansă“, mai spune acesta.

Părinţii au dat mai multe exemple de jucători de la Pandurii II care au trecut de 30 de ani sau de fotbalişti ce rămân în lot pentru că au „relaţii“. „Florin Popete are 35 de ani, Alin Chibulcutean 34 de ani. Mai sunt şi alţii care se apropie de 30 de ani. Daniel Orac, Nicuşor Bănică, Alexandru Dobroiu, care este pila lui Golea, Mario Găman, care este nepotul lui Piţurcă, George Bertea sau Ovidiu Golea“, se mai arată în sesizare. Mai mult, părinţii juniorilor de la Pandurii spun că salariile unora dintre membrii echipei ajung la 1500 de euro. Însă sunt şi jucători care primesc cel mult 500 de euro.

Golea: Nu-i încurcă Popete şi Chibu

Florin Popete şi Alin Chibulcutean sunt fotbalişti ce au jucat la Pandurii. Marin Golea mai spune că doar ei au vârste mai mari, însă sunt de ajutor echipei datorită experienţei acumulate pe teren. „Ei sunt sportivi, au jucat la Pandurii. Nu poţi să faci echipă doar cu ai mici de 18 ani, e nevoie şi de experienţa lor. Vârsta nu contează în fotbal. Părinţii trebuie să aibă răbdare pentru că dacă au talent, copiii vor ajunge fotbalişti. Nu-i încurcă Chibulcutean şi Popete, ei pot juca şi la alte echipe dacă sunt buni“, a declarat Marin Golea.

Acesta a dat exemplul unor jucători ce au trecut de la echipa a doua la Pandurii. Rada, Pleaşcă sau Avramescu. Pleaşcă era rezerva lui Alexandru Dobroiu atunci când a fost remarcat de antrenorul Grigoraş. Din rezervă a ajuns titular la Pandurii.

Pe de altă parte, Golea a mai spus că părinţii trebuie să conştientizeze dacă copiii lor au talent sau nu. „Trebuie să aibă răbdare. Copiii se dezvoltă diferit. Ei trebuie să convingă antrenorul. De exemplu, este acum un copil Dănăricu foarte bun. Învaţă şi bine“, a continuat Golea.

Vizualizări: 197

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: