Zilele trecute Marian Sârbu, fost ministru al muncii în guvernarea pesedistă şi actual UNPR-ist, afirma că guvernul are o mare problemă în ceea ce priveşte comunicarea în general şi în special o problemă cu cetăţenii acestei ţări care din lipsă de informaţii sau din cauza unor informaţii neautorizate nu mai ştiu ce să creadă. Actualul guvern are mult mai multe probleme, dar cea semnalată de fostul ministru este din păcate una reală. Guvernul şi partidul care ar trebui să-l susţină par a fi în conflict deschis din moment ce parlamentarii puterii n-au nici o treabă cu susţinerea la vot a legilor după care-i crapă buza guvernului. Parlamentarii par şi ei într-o competiţie strânsă în a demonstra ceea ce Băsescu susţine de mult, că sunt prea mulţi şi prea inutili pentru funcţionarea statului în condiţii normale ca să nu mai vorbesc de condiţiile de avarie pe care le trăim acum. Atât de mare este degringolada în Parlament şi atât de chiulangii sunt demnitarii încât Băsescu a fost nevoit să le spună de la obraz celor de la putere că nu contează că sunt majoritari atâta timp cât sunt toxici pentru interesele ţării. Preşedintele, sătul de piruetele legiuitorilor puterii, i-a invitat în opoziţie dacă nu mai vor să-şi susţină propriul guvern care dacă nu va reuşi să-şi facă temele cu care s-a angajat în faţa FMI va fi făcut, fără nici o problemă, răspunzător de ruperea acordului şi implicit de falimentul statului. Poate că asta se şi vrea! Speranţa mea este că nu vom fi lăsaţi să alunecăm pe această pantă, nu pentru că am fi noi nu ştiu ce scule în lumea asta ci pentru că suntem la intersecţia unor interese care de multe ori nu au nici o legătură cu noi şi în interiorul cărora avem rolul de pion. Dacă s-a ajuns până acolo încât preşedintele statului să spună verde în faţă că adoptarea celor trei legi va împiedica falimentul statului, iar parlamentarilor puterii nu le pasă şi-şi văd de interesele puse la cale pe holuri sau în alte locuri numai de ei ştiute în care totul se vinde şi se cumpără atunci o să asistăm la ruperea căruţei în drum. Aşa cum toată lumea care mai are ceva de lucru se duce la serviciu şi-şi face treaba pentru care este plătită am dreptul şi obligaţia să cer ca şi parlamentarii noştri, pentru indemnizaţiile care le iau, să vină la serviciu. Să-i văd în băncuţe ca pe şcolarii silitori pentru că absenţa lor de la discuţii sau din sala de vot ar trebui sancţionată conform legilor româneşti în vigoare. Nici o absenţă nu-i scuzabilă, dar este amendabilă şi reducerea cuantumului indemnizaţiei pe care o încasează lunar, conform cu zilele în care a absentat i-ar disciplina pe mulţi. A ajuns Parlamentul României un fel de Gara de Nord în care trecătorii demnitari se opresc pentru câteva clipe, de câteva ori pe an! Dacă nu le convine programul pot demisiona, pot să-şi facă un parlament privat sau pot să se întoarcă la meseriile pe care le-au avut înainte de a fi buricul pământului. Sigur, dacă au avut vreo meserie!