Parlamentul în blocaj, ţara în derivă

Băsescu a cerut ieri să se adreseze camerelor reunite ale parlamentului cât mai repede posibil pe probleme de politică internă. Nu e greu de ghicit ce vrea Băsescu. Vrea deblocarea procesului legislativ în câteva probleme de care depinde viitorul apropiat al multora dintre noi. Legea pensiilor, Legea salarizării unice, Legea bugetului şi chiar Legea educaţiei sunt blocate de luni bune. Situaţia este extrem de presantă, pentru că fără legile care reglementează pensiile şi salarizarea nu poate fi adoptat bugetul, nu va fi primită tranşa de la FMI… Fără tranşă nu vor fi bani de pensii şi de salarii pentru bugetari, fără buget nu vor putea funcţiona instituţiile după 1 ianuarie… Iar fără legea educaţiei pică guvernul, prin retragerea UDMR.

Ce fac parlamentarii în acest timp- Când nu chiulesc, se beştelesc sau în orice caz fac orice altceva decât scrie în fişa postului. Înţeleg că pesediştii au o problemă cu Roberta Anastase. A furat la vot- Sa fie verificată şi sancţionată de instituţiile statului. Este de neacceptat să blochezi tot procesul legislativ din România luni în şir pentru o toană a lui Victor Ponta. Care, în treacăt fie vorba, are un interes aparte în legătură cu Anastase, sau mai exact cu judeţul din care aceasta provine, Prahova. Pentru că din Prahova este principalul sponsor al lui Ponta, care îl vrea parlamentar într-unul din colegiile acelui judeţ din 2010 încolo. Iar asta cere în prealabil slăbirea influenţei Robertei Anastase în zonă.

Revenind la demersul lui Băsescu, nu văd ce mesaj ar putea transmite acesta parlamentarilor pentru a-i repune la treabă. Poate doar ameninţarea cu alegerile anticipate i-ar mai clinti pe câte unii, deşi sincer nu cred că se mai poate face ceva. Sigur, trebuie să încerce, mai mult ca să se vadă clar pe ce poziţie se situează fiecare. Dacă nici riscul de a lăsa milioane de oameni în pragul iernii fără pensii şi salarii nu mai clinteşte măcar un muşchi de pe obrazul de parlamentar, atunci nimic altceva nu mai poate duce la coeziune socială.

Blocajul parlamentar este atât de profund, încât nu cred că Băsescu sau oricine altcineva mai poate face ceva. Sigur, de aia el este preşedinte şi eu nu, ca să găsească soluţii. Dar personal, deşi nu sunt un susţinător al alegerilor anticipate, care nu pot decât să agraveze criza prin care trecem, nu văd nicio altă soluţie de a-i pune pe parlamentari să lucreze în folosul României.

Vizualizări: 99

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: