Patriarhul Rusiei, prima vizită în România

Patriarhul Kiril al Moscovei şi al întregii Rusii va veni, joi, la Bucureşti, unde va lua parte la ceremoniile dedicate Sfântului Dimitrie cel Nou, dar şi la o slujbă Te Deum organizată cu ocazia împlinirii a zece ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Acesta va aduce din Rusia un fragment din moaştele Sfântului Serafim de Sarov, care va fi aşezat pentru închinarea pelerinilor de pe Colina Patriarhiei şi apoi va fi oferit comunităţii ortodoxe ruse arondate Bisericii Sfântul Nicolae - Tabacu din Capitală.

Vineri, când este sărbătorit Sfântul Dimitrie cel Nou, Liturghia va fi oficiată, de la ora 9.00, la Altarul de vară  de lângă Catedrala Patriarhală, de către Patriarhul Daniel, Patriarhul Kiril, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului şi al Întregii Albanii, Anastasie, şi Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia, Rastislav, împreună cu ierarhii străini delegaţi ai Bisericilor Ortodoxe şi ierarhii români prezenţi la hram. 

De asemenea, sâmbătă, de la ora 9.00, Patriarhul Kiril va lua parte, alături de ierarhii români şi străini, la slujba Te Deum  care va marca zece ani de la întronizarea Patriarhului Daniel.

Vizualizări: 832

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: