Pe cine a dat Hanu în judecată la final de mandat

Primarul în funcție al municipiului Motru, Dorin Hanu, a cerut în instanță suspendarea unui act administrativ eliberat de Consiliul Local. Este vorba de hotărârea potrivit căreia Zilele Municipiului Motru ar urma să fie organizate în perioada 11-12 iunie, adică în următorul week-end după alegerile locale. Hanu speră ca instanța să anuleze această decizie care oricum, spune el, nu poate fi dusă la îndeplinire.

Dorin Hanu, primarul de la Motru care nu mai candidează pentru un nou mandat, spune că nu are cum să organizeze zilele municipiului în acea perioadă pentru că el este în interimat. Inițial, zilele municipiului Motru erau programate la jumătate lunii mai, însă consilierii au considerat că, fiind campanie electorală, sărbătoarea ar fi avantajat candidatul PSD. ”Prima dată am contestat-o la Prefectură, Prefectura mi-a dat un răspuns prin care mă îndemna să mă adresez contenciosului administrativ și am făcut acest lucru. Hotărârea eu o consider ilegală și neconformă cu proiectul. Eu nu sunt de acord să fie în perioada respectivă, în care eu sunt într-o perioadă de interimat și nu pot să fac zilele cu programul pe care l-am stabilit pentru luna mai din cauza faptului că artiștii respectivi nu pot să vină în iunie, nu pot să duc la îndeplinire hotărârea pe care ei au luat-o abuziv, împotriva proiectului meu de hotărâre”, a spus Dorin Hanu, primarul municipiului Motru.
Primarul în funcție susține că, la data la care vor consilierii să fie petrecerea, Motru are deja un alt primar, iar Consiliul Local nu este validat. ”Ei au mutat perioada din mai în iunie fără să respecte prevederile legale, fără să țină cont că artiștii respectivi nu sunt disponibili la acea dată. Nu se poate. Eu sunt chiar în perioada de interimat, pe 5 sunt alegerile, nu este validat noul Consiliu Local, nu este validat noul primar. Asta este situația, oricum ele nu se mai pot face dar eu am solicitat anularea acestei hotărâri”, a spus Dorin Hanu, primarul din Motru.

Vizualizări: 2,518

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: