Pe cine susţine Adrian Gorun pentru funcţia de rector!

Adrian Gorun a declarat la emisiunea ”Agenda Târgu-Jiului” de la Gorj TV că nu îl interesează funcţia de rector şi este dispus să susţină pe altcineva care să ducă mai departe munca sa. De asemenea, actualul preşedinte al Senatului Universităţi ”Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu i-a atacat şi pe cei trei profesori, Pantelimon Manta, Onisifor Olaru şi Dorel Chiriţescu, despre care spune că se întâlnesc prin cârciumi pentru a discuta despre el.

Adrian Gorun este dispus să nu mai candideze la alegerile pentru funcția de rector de anul viitor, ci să susțină o altă persoană. ”Eu sunt dispus să las pe altcineva, dar cineva pe care să îl dorească comunitatea, să știe că este om serios sau doamnă serioasă și care să lucreze în asemenea măsură încât să ducă mai departe ce s-a făcut aici. Nu mă interesează pe mine funcția de rector”, afirmă Adrian Gorun. Deşi nu a numit persoana pe care o va susține la această funcție se zvonește că aceasta ar fi Luminiţa Popescu, actuala decană de la Facultatea de Inginerie. Gorun a mai spus că legea nu-l împiedică să mai candideze.”Demonstrez oricând că orice rector care a fost până acum poate să mai obțină de acum încolo două mandate, fără nicio problemă pentru că legea nu retroactivează. Eu am candidat la Senat, am fost desemnat prin votul întregului senat președintele senatului, știu ce trebuie să facă Senatul”, mai declară acesta.

Atacuri la Manta şi Chiriţescu

Adrian Gorun i-a atacat și pe cei trei profesori universitari, respectiv Pantelimon Manta, Olaru Onisifor și Dorel Chirițescu. ”Unii dintre cei trei stau prin cârciumi și pe la colțuri și toată ziua pierd vremea. Prin cârciumi stau aproape zilnic și discută. E frumos pentru că au o altă stare euforică și cine e subiectul de discuție- Adrian Gorun”, declară președintele Senatului. Asta în timp ce Adrian Gorun fost acceptat să intre în Centrul de Excelență al Academie Române, după cum spune. Despre nemulțumirea pe care o manifestă acum Pantelimon Manta, Adrian Gorun a precizat că aceasta s-ar trage de la interzicerea de a mai susține consultații în universitate. ”Nemulțumirea lui a apărut în momentul în care i-am interzis să mai dea consultații de avocatură în universitate pentru că, din câte știu, și-a construit un bloc. Și acum vine să țină lecții în universitate. Toată lumea știe că este blocul lui Manta”, mai menționează Gorun.

Gorun nu l-a uitat nici pe Dorel Chirițescu, care dorește să devină rectorul UCB. ”L-am pus prorector. A abandonat din prorector și a rămas cancelar general. A stat cancelar general și l-am pus din nou prorector. După ce nu s-a implicat deloc și-a dat și el seama și a demisionat din funcție și l-am pus director la ID la rugămintea lui pentru că spunea că stă rău cu banii și mai primește indemnizația acolo. Și acum el vine și spune că are un alt mod de gândire...”, spune Adrian Gorun.

Vizualizări: 142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: