Pedofil din Gorj, prins de jandarmi

O mamă a unei minore de 7 ani, a solicitat sprijinul jandarmilor gorjeni, după ce fiica sa a fost ademenită să se dezbrace în zona unor hale, prin promisiuni mincinoase, de către un bărbat de 58 ani.

În ziua de joi, 21 iunie a.c., în jurul orelor 13.00, echipajul de intervenţie din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil, a fost sesizat de către o mamă cu privire la faptul că fiica acesteia, numita B.E., în vârstă de 7 ani, a fost racolată de către un bărbat necunoscut, în timp ce se afla pe Bulevardul Republicii din municipiul Târgu Jiu, iar prin promisiuni mincinoase, că îi va dărui acesteia o bicicletă şi o jucărie, a fost dusă pe un câmp situat pe raza localităţii Dăneşti, în zona unor hale dezafectate ale unei societăți comerciale.

Aici, bărbatul i-a cerut fetiţei să se dezbrace, lucru pe care fetiţa nu l-a făcut, după care s-a întins peste ea, fiind abandonată, bărbatul spunându-i că se va întoarce, interval de timp în care fetiţa a plecat din acel loc, a întâlnit alte persoane cărora le-a relatat cele întâmplate, ulterior acele persoane care au găsit-o, anunţând familia.       

În urma comunicării acestor date și a semnalmentelor persoanei de către mama minorei, efectivele de jandarmi din cadrul echipajului de intervenție au procedat la depistarea, reținerea, identificarea şi stabilirea identităţii persoanei, care fără drept a racolat minora, și a ademenit-o, stabilindu-se că acesta se numește A. I., de 58 ani, domiciliat în comuna Dănești.

Jandarmii, i-au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 189 Cod Penal și sub aspectul săvârşirii infracţiunii de corupţie sexuală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 202 Cod Penal.

COMPARTIMENTUL INFORMARE,  RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

Vizualizări: 197

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: