Fostul premier Victor Ponta minte cu uşurinţă, cu neruşinare şi uneori cu nesimţire, ca şi cum s-ar adresa unor proşti. Este conştient de fapt că jumătate din cei care îl ascultă nu îl cred, dar se mulţumeşte cu faptul că sunt şi mulţi care îl cred. Nu-i pasă de oamenii inteligenţi, crede că proştii sunt majoritari, deşi măcar din alegerile prezidenţiale ar fi trebuit să îşi dea seama că se înşeală. Şi atunci, în 2014, devenise atât de nesimţit în susţinerea unor minciuni, încât mulţi români au mers la vot în semn de protest că „ăsta ne ia de proşti”.
Victor Ponta nu a avut nicio jenă în a susţine luni pe facebook că decizia prin care teza sa de doctorat a fost declarată plagiat a fost una „pur politică”. Argumentul a fost că este judecat după o ordonanţă din 2016 pentru o teză scrisă în 2003 şi minte, aşa cum a minţit şi atunci când a spus că la vremea la care şi-a susţinut doctoratul nu se purta citarea cu ghilimele. Poate că era o modă să plagiezi, dar asta nu înseamnă că era legal. Mai spune Ponta că organismul de resort i-a dat acum patru ani un verdict de neplagiat pe care nu-l poate schimba acum, fără să apară niciun element nou. Ponta uită să spună cum a schimbat componenţa comisiei în zilele de dinainte de verdict, pentru a-şi asigura verdictul favorabil. Păcat însă că procurorii nu i-au pedepsit pe cei care au dat un verdict academic la comandă politică.
Şi mai spune Ponta că doar teza lui a fost discutată şi analizată. Nu e chiar aşa, au mai fost şi altele, dar ale unor profesori, nu neapărat ale politicienilor. Aici Ponta spune totuşi un sfert de adevăr. Dacă nu vor fi analizate şi alte opere ale unora care sunt acum pe funcţii, dar care au fost acuzaţi public de plagiat, cum ar fi Tobă sau Kovesi, înseamnă că profesorii încă se tem să acţioneze fără ordin.