Percheziţii şi la Motru. update: Prejudiciu, 100.000 euro!

update ora 13.00: Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Gorj efectuează 19 percheziții, la persoane bănuite de infracţiuni informatice.

La data de 1 aprilie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj și ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T – B.T. Gorj, efectuează 19 percheziţii domiciliare la mai multe persoane bănuite de comiterea de infracţiuni informatice de tip spam, phishing și root scan.

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2014, membrii grupării ar fi intrat în posesia unor date bancare confidenţiale, pe care le-ar fi folosit ilegal pentru a comanda online diferite produse ce erau ridicate din România şi Italia.

În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fraudă informatică şi acces fără drept la un sistem informatic în scopul obţinerii de date informatice.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de aproximativ 100.000 de euro. La sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Gorj, vor fi conduse, pentru audieri, 16 persoane. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Departamentului de Informații și Protecție Internă.

Sursa: comunicat IGPR

Ora 09.00: Poliţiştii efectuează percheziţii la această oră şi la Motru, în patru locaţii. Potrivit primelor informaţii, sunt percheziţii la persoane suspectate că prin mijloace ilegale obţin date de pe Internet despre conturi bancare şi carduri.  

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: