Persoanele cu handicap cer dublarea indemnizaţiilor

Persoanele cu handicap ar putea primi bani în locul tichetelor de călătorie în cazul în care se va aproba propunerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj. Pe lângă această propunere, conducerea instituţiei a solicitat dublarea indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi.

Mircea Andrei, directorul adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, le-a solicitat superiorilor săi de la Bucureşti ca persoanele cu handicap să primească bani în locul tichetelor de călătorie. Asta pentru a putea veni în sprijinul cetăţenilor cu dizabilităţi ale căror indemnizaţii nu acoperă nici măcar costul medicamentelor. În momentul de faţă, o persoană cu handicap grav primeşte 293 de lei/lună, iar o persoană cu handicap accentuat beneficiază de 234 lei/lună. „Am solicitat ca indemnizaţiile persoanelor cu handicap să se dubleze pentru că sumele pe care le primesc lunar nu acoperă nici măcar costul medicamentelor. De asemenea, tot în vederea îmbunătăţirii serviciilor sociale am propus ca în locul tichetelor de călătorie, oamenii să primească anumite sume de bani. Mulţi se află în imposibilitatea de a se deplasa, iar aceşti bani i-ar putea folosi pentru mâncare şi medicamente. Solicitările noastre reprezintă solicitările persoanelor cu handicap din întreaga ţară”, a declarat Mircea Andrei. În momentul de faţă, o persoană cu handicap grav beneficiază de 12 călătorii gratuite dus-întors şi tot 12 călătorii dus-întors pentru însoţitori. Pentru persoanele cu handicap accentuat se acordă 6 călătorii dus-întors, iar în cazul copiilor şi însoţitorul are dreptul la tichete gratuite pentru 6 călătorii dus-întors.

STATISTICĂ

În evidenţele Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului Gorj se află peste 10.000 de adulţi şi copii cu handicap. Dintre acestea, aproximativ 3500 de persoane nu se pot deplasa.

Vizualizări: 186

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: