Urzeala Tronurilor: „Revoluţie” în Meteor contra regilor Cioabă!

Situaţie de neimaginat la nici 24 de ore după ce autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, a fost condus pe ultimul drum. Aproape 30 de romi s-au strâns, sâmbătă, în cartierul Meteor, din Târgu Jiu, pentru a protesta împotriva celor doi fii ai răposatului, pe care nu îi recunosc de regi ai etniei, printre protestatari aflându-se şi fostul candidat la Preşedinţia României, Constantin Ninel Potârcă.

Pe cât de mult şi-a dorit să ajungă la Sibiu, pe atât de repede i-a fost întorsul acasă, Constantin Ninel Potârcă fiind, sâmbătă, în fruntea celor nemulţumiţi de situaţia creată prin numirea celor doi regi. Fostul prezidenţiabil a obţinut, miercuri, acceptul procurorilor de a putea părăsi localitatea de domiciliu pentru a participa la înmormântarea lui Florin Cioabă, însă el a precizat că nu l-a mai condus pe autointitulatul rege al romilor pe ultimul drum, plecând mai devreme de la Sibiu.

Iniţial, Potârcă era nemulţumit că procurorii îl obligau să fie înapoi vineri seara la ora 21.00 la Târgu Jiu, dar el afirmă că a ajuns mult mai devreme acasă, întrucât nu a dorit să se implice în „mascarada” de încoronare a celor doi fii ai lui Cioabă ca regi ai romilor. „Ne-au păcălit acolo, au zis că fac un Consiliu de Coroană, ne-au spus că Dorin a obţinut acceptul lui Daniel ca să preia el titlul, că are două facultăţi. Nu are nimic, şi-au bătut joc de noi, pentru că iniţial se stabilise un singur succesor la titlu, cu care eram de acord. Apoi am aflat că vor fi doi regi şi noi, cei de la Târgu Jiu, nu am fost de acord. De asta nu ne-am mai dus nici la cimitir, am plecat direct acasă când am auzit că măgărie au pus la cale aceşti doi vagabonzi, că regi nu sunt”, a declarat Potârcă.

Potârcă: „Dacă apare şi un Faraon?”

Fostul prezidenţiabil a menţionat că, în opinia sa, instituţiile statului român ar trebui să se autosesizeze şi să interzică astfel de funcţii pe care şi le arogă unii reprezentanţi ai etniei romilor, Potârcă spunând că România are suficient de multe funcţii legale care pot fi ocupate de orice cetăţean român. „Dacă mâine apare un faraon aici la Târgu Jiu ce se va întâmpla? S-a terminat cu regii, gata, nu mai vrem. Vreau să fie foarte clar şi să ne înţeleagă toată România şi Europa că aceşti doi fraţi Cioabă nu ne reprezintă, nu sunt regii noştri. Peste noapte, cu mortul pe blană, Dorinel şi-a făcut el o coroană din galbeni şi vrea să-l acceptăm noi ca rege. Niciodată”, a declarat Potârcă.

Dorinel e şef la UIR

În timp ce la Târgu Jiu romii îi criticau pe cei doi fii ai lui Cioabă, la Sibiu alţi vreo 20 de lideri ai etniei se reuneau pentru a-l desemna pe Dorinel Cioabă ca preşedinte interimar la Uniunea internaţională a Romilor, în locul tatălui său. Ulterior, el ar urma să candideze pentru acest post, atunci când va fi organizat un congres. Între timp, el rămâne şi rege internaţional al romilor, iar fratele său Daniel e rege pentru romii din România. Niciunul nu va avea însă autoritate asupra etniei la Târgu Jiu, după cum au spus cei care au protestat sâmbătă.

Lideri ai romilor din cartierul Meteor, din Târgu Jiu, strânşi în jurul lui Constantin Ninel Potârcă, dar la locuinţa lui Ion Mihai Ministru, preşedinte al Uniunii Romilor Creştini din România şi consilier pe probleme ale etniei la Primăria Târgu Jiu, au scandat lozinci împotriva celor doi fii ai lui Cioabă, negându-le astfel calitatea de regi ai etniei. „Jos regii!” a fost lozinca preferată a nemulţumiţilor.

Unchiul Ministru – „Nu mai vrem regi”

Ion Mihai Ministru, unchi al celor doi fii ai lui Florin Cioabă, a declarat la întâlnirea respectivă că autorităţile române trebuie să intervină şi să reglementeze lucrurile astfel încât, pe viitor, romii să nu se mai poată autointitula regi sau împăraţi. „Nu numai eu, Ion Mihai Ministru, sufăr de această nebunie ţigănească din România, dar şi din alt punct de vedere, deputaţi romi, şefi de agenţii naţionale romi, regi romi, împăraţi romi, trebuie să se dea la o parte că sunt numai capi interlopi romi şi vrem ca asta să fie stârpită de o ordonanţă de Guvern. Dacă nu, eu o să mă adresez la Drepturile Omului şi la CEDO ca să se facă dreptate, că mai este un rege al romilor la Costeşti, în Argeş, la care un popă i-a pus coroana pe cap, şi care nu are nicio autoritate în faţa noastră”, a declarat Ion Mihai Ministru.

Romii strânşi în curtea acestuia, Ion Mihai Ministru fiind şi pastor al lor în cartier, au stat aici circa două ore, mulţi dintre ei declarând la finalul întâlnirii că se vor mai strânge pentru a cere demisia celor doi autointitulaţi regi de la Sibiu. De asemenea, romii le-au cerut liderilor lor să ia legătura cu alţi lideri din ţară ai etniei pentru ca şi în alte oraşe să aibă loc astfel de acţiuni de delimitare de fii lui Florin Cioabă.

SURSE

Motivul pentru care Dorin Cioabă a fost încoronat, deşi este fiul cel mic al răposatului Florin Cioabă, este acela că fratele său Daniel Cioabă nu poate avea copii. Există un fiu de 16 ani care este trecut pe numele lui Daniel, dar tatăl său biologic este Dorin, susţin surse din cadrul etniei.

Vizualizări: 280

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: