Peste un milion de români au semnat iniţiativa „Fără penali”

Uniunea Salvaţi România (USR) anunţă că iniţiativa cetăţenească „Fără penali” în funcţii publice - care propune revizuirea Constituţiei în acest sens - a strâns, în cele cinci luni de campanie, peste un milion de semnături. „Astăzi, peste 1 milion de români consideră că România trebuie guvernată altfel, de oameni integri şi nu de corupţi. Împreună suntem o forţă şi împreună putem salva România. USR a sprijinit cu toate forţele această iniţiativă cetăţenească şi va continua să o facă. În cele cinci luni de campanie, mii de membri USR au ieşit în stradă să strângă semnături şi să discute cu oamenii despre viitorul României. Unii dintre ei au fost victime ale abuzurilor din partea poliţiei, jandarmeriei şi primarilor, dar nu s-au lăsat intimidaţi, dimpotrivă au continuat cu şi mai mult curaj”, a transmis marţi USR, printr-un comunicat de presă postat pe Facebook

USR spune că această campanie a fost sprijinită de grupul Rezistenţa, de Forumul Democrat al Germanilor din România, de numeroase ONG-uri şi grupuri civice, dar şi de cetăţeni simpli care în timpul liber au ieşit în stradă. (A.A.)

Vizualizări: 315

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: