Petcu, Maioreanu și Boza, la întâlnire cu chinezii

Negocierile cu chinezii care vor realiza un grup energetic nou la Rovinari vor fi finalizate în acest an, după cum a anunțat ministrul Energiei, Toma Petcu. Acesta a avut miercuri o întâlnire cu echipele de negociere, la discuții participând și Sorin Boza – managerul Complexului Energetic Oltenia și Andrei Maioreanu – secretar de stat în Ministerul Energiei.

Echipele de negociere din România și China implicate în proiectul construcției termocentralei de la Rovinari s-au întâlnit miercuri la Ministerul Energiei. Discuția ar fi trebuit să aibă loc la începutul anului, dar, susține ministerul, nu a fost posibil din cauza unor schimbări de management la China Huadian Engineering. „Discuțiile cu partenerii chinezi intraseră într-un ritm care părea să nu avanseze în spiritul în care părțile au convenit. Echipele de negociere au avut ultima întâlnire în urmă cu aproape un an, pentru ca, în tot acest timp, singurele discuții să fie purtate doar prin corespondență”, a spus Toma Petcu, ministrul Energiei.

Petcu susține că el este cel care a cerut reluarea discuțiilor și un calendar accelerat de negocieri. „Îmi doresc ca negocierile în cazul termocentralei de la Rovinari să ajungă într-un punct comun până la finalul acestui an, pentru ca investițiile Chinei în România să poată începe”, spune Toma Petcu, ministrul Energiei.

Proiectul vizează construirea unui grup energetic nou de 600 MW la SE Rovinari din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Compania chineză a fost selectată să deruleze în parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia această investiție, în urma unei licitaţii internaţionale derulată în luna mai 2012.

Secretarul de stat Andrei Maioreanu susține, la rândul lui, că termocentralele pe lignit dau siguranță sistemului energetic. „Cărbunele pentru noua termocentrală va fi asigurat din carierele Roșia de Jiu, Pinoasa și Tismana. Proiectul, cu o valoare investițională de aproximativ 850 milioane euro, se bucură de susținerea Guvernului României prin Ministerul Energiei și este parte integrantă Programului de Guvernare și a Strategiei energetice”.

Pe tema investițiilor necesare în energie a fost o întâlnire și marți între ministrul Petcu și ambasadorul Chinei.

Galerie foto


Vizualizări: 2,388

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: