Petrescu rămâne şef interimar la conservatori până în 2010

Ilie Petrescu va rămâne preşedinte interimar al conservatorilor gorjeni cel puţin până la începutul anului viitor. Acesta a anunţat că filiala va avea o conferinţă judeţeană de abia după ce vor fi organizate şedinţe de alegeri în toate localităţile din judeţ. Procesul respectiv presupune foarte mult timp, actualul lider interimar al filialei judeţene dând de înţeles că, în astfel de condiţii, alegerile la nivel de PC Gorj nu vor avea loc foarte curând. Petrescu spune că, în schimb, a fost reconfirmat ca preşedinte interimar, alături de alţi colegi de partid el urmând să conducă filiala pentru a obţine un scor electoral cât mai bun în toamnă. Liderul interimar spune că actuala echipă de conducere a aprobat şi demisiile lui Radu Leonard şi Dănuţ Chirilă, primul fiind fostul preşedinte al PC Târgu Jiu, care a părăsit partidul la scurt timp după demisia lui Sabin Popescu.
 Ilie Petrescu a anunţat şi că partidul său va avea propriul candidat la alegerile de la Turburea. Acesta spune că PC nu va merge pe liste comune cu PSD, fiecare partidu urmând să îşi susţină propriul reprezentant. Petrescu nu a vrut să spună numele viitorului candidat, dar nu a spus "nu" atunci când a fost întrebat dacă persoana respectivă provine din PRM, partid care are un consilier la Turburea şi în care actualul şef al conservatorilor gorjeni a fost preşedinte până anul trecut.
 


Vizualizări: 228

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: