Pîrvulescu (FNME): Este o chestie de forţă

Împărţirea locurilor în comisia de negociere a contractului colectiv de muncă pentru salariaţii CE Oltenia a produs discuţii contradictorii între liderii de sindicat. În comisie sunt 15 titulari care reprezintă cele patru federaţii sindicale reprezentative, astfel: 7 de la Univers, 6 de la FNME, 1 de la Energetica şi 1 de la Petrol-Energie. Numărul de reprezentanţi în comisie este raportat la numărul de membri, în CE Oltenia fiind circa 12.500 de salariaţi sindicalizaţi şi 800 nesindicalizaţi, care nu şi-au desemnat reprezentant.

Dumitru Pîrvulescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, crede că Federaţia Energetica încearcă printr-o acţiune de forţă să obţină loc şi în secretariatul tehnic, deşi are sub o mie de membri. „După ce s-a stabilit comisia de negociere ca structură, cei de la Energetica au cerut loc şi în secretariat. Acolo sunt câte doi de la federaţiile mari. Au părăsit şedinţa. Este o chestie de forţă, eu sunt de acord cu drepturile minorităţilor, dar nu până acolo încât să încalce drepturile majorităţii”, a spus Pîrvulescu la Tele3.

Federaţia Energetica va depune plângere la ITM. „Este normal ca fiecare federaţie să aibă un membru în secretariatul tehnic. Vom face sesizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă”, a spus Nicu Bunoaica, din partea Federaţiei Energetica. (A.A.)

Vizualizări: 1,318

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: