Pîrvulescu, ales noul preşedinte la FNME. Vezi echipa!

Dumitru Pîrvulescu, preşedintele Sindicatului din Cariera Peşteana, a fost ales preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie. El îl înlocuieşte pe Marin Condescu, cel care a condus federaţia timp de 20 de ani, şi a câştigat în faţa lui Petre Nica, lider sindical la Hunedoara. Pîrvulescu a obţinut 92 de voturi, iar Nica 77, iar cei doi vor conduce de acum înainte federaţia. Ei susţin că doresc relansarea federaţiei sindicale.

Congresul FNME a ales noua conducere: Dan Pîrvulescu- preşedinte, Petre Nica - preşedinte executiv, Constantin Mitrescu, Nelu Roşca, Nicolae Bădiţă, Mugurel Huţuleac, Cristian Iştoc, Dumitru Popa - vicepreşedinţi, Marin Golea- secretar general şi Ioan Feurdean - trezorier.

Cele mai puţine voturi împotrivă se pare că le-a avut Mitrescu, şapte, iar cele mai multe Dumitru Popa, aproape 70. De asemenea, cei doi sindicalişti care au părăsit federaţia cu tot cu organizaţii, Nelu Roşca şi Nicolae Bădiţă, dar au revenit la FNME, au fost aleşi pe funcţii, dar au avut şi voturi împotrivă. 15 Roşca si 22 Badita. Popa a avut 47 de voturi împotrivă.

Congresul a mai hotărât ca Marin Condescu să fie preşedinte de onoare, după 21 de ani în care a condus FNME. Dan Pîrvulescu, noul preşedinte al federaţiei, a declarat că în perioada următoare va încerca să stabilească o întâlnire cu noul ministru al energiei Victor Grigorescu, pentru a discuta situaţia CE Oltenia. Chiar dacă se discută în aceste zile de demiterea lui Laurenţiu Ciurel, Pîrvulescu spune că plecarea lui va scoate la iveală multă mizerie. „Cred că ne aşteaptă vremuri grele“, a spus acesta. De asemenea, în perioada următoare va face vizite la sindicatele federaţiei din ţară, împreună cu Petre Nica, preşedintele executiv.

Vizualizări: 187

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: