Plângeri penale pentru 13 patroni
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj a efectuat în ianuarie 75 acţiuni de inspecţie fiscală şi 25 de controale inopinate, încrucişate şi cercetări la faţa locului. Acţiunile de control ale inspectorilor fiscali au vizat verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor fiscale de către contribuabili, precum şi prevenirea, descoperirea şi combaterea actelor şi faptelor care au ca efect evaziunea fiscală.
Urmare a acestor acţiuni de inspecţie fiscală au fost constatate sume suplimentare la bugetul general consolidat în valoare totală de 2.428.808 lei, fiind totodată aplicate 26 amenzi contravenţionale în valoare totală de 120.900 lei. „Au fost dispuse măsuri legale ce constau în instituirea sechestrelor asiguratorii în vederea recuperării sumelor datorate de către contribuabili. Pentru combaterea fenomenului de evaziune fiscală, la un număr de 13 contribuabili, au fost întocmite sesizări penale privind încălcarea legislaţiei fiscale”, se arată într-un comunicat al instituţiei. (A.A.)
Vizualizări: 125
Distribuie Trimite pe WhatsApp