Totul s-a schimbat în ultimii câțiva ani. Aparent în bine. Pe străzi, oamenii par mai civilizați. Nu mai fumează, își văd de treabă și aruncă tot mai rar hârtii pe jos. Ce să arunce? Ca să produci gunoaie, trebuie să cumperi ceva. Nici nu mai beau așa mult. Lumea e dispusă să muncească și să învețe. Față de acum 2-3 ani, traficul rutier e o plimbare în parc. Mergi cu a patra, cu a cincea, cu a șasea prin București! Oau! În hypermarketuri ești mereu primul la coadă, chiar și de sărbători, și nici un produs nu se termină din rafturi, niciodată. Poate doar after-shave-urile cu doi lei (serios, atât costă) de la marca ”1”. Comunismul pare departe. Nu ne mai trebuie butelii. Pentru ce? Stadioanele sunt goale, ne-am făcut ditamai arena ca s-o vedem la televizor. E scump s-o vedem dinăuntru, aproape la fel de scump cât a costat s-o construim. În orașele mici, poți iar să convingi o fată cu o pizza și-o cola. Dacă mai plusezi cu-o ciocolată primești tot tacâmul. Și fete serioase, nu panarame.

E ceva în aer. În aerul din portofelele oamenilor. Criza a ucis orice boare de vânt. UE s-a topit și a curs pe pământ. E sărăcie mare și va fi și mai mare. Dacă nu mi-ar părea atât de rău de copii, de animale și de bătrânii obligați să cerșească, aș zice că o să fie chiar frumos.

Va fi ca la începuturi, știți? Cei înstăriți o să bea bere la pet și Frutti Fresh, cei săraci o să bea sodă caustică. Iar eu o să-mi doresc cel mai mult pe lume o minge de piele și o bicicletă, la fel ca-n anii ’90. După câțiva ani, îmi voi permite (doar) mingea și voi fi fericit. Și vecinii din cartier (mai săraci decât mine) vor bate timid la ușa părinților mei și-o vor întreba pe mama: ”Tanti, Andrei nu iese la fotbal?… Nu?… Atunci ne puteți da și nouă mingea lui, vă rugăm?”. Singura minge din cartier. O să fiu iarăși bogat.