PNL Gorj înainte de Barbu: O remorcă jegoasă a PSD!

Senatorul Tudor Barbu a spus despre PNL Gorj că era, până acum cinci luni, „doar o remorcă jegoasă a PSD” şi tot atunci judeţul Gorj era un judeţ labil. ”Dacă voi pleca de la Gorj, voi pleca pentru că vreau eu, Tudor Barbu, sau pentru că evoluţia mea o va impune, dar nu voi pleca pentru că fitecine mă va înlocui, nemulţumit fiind partidul de ce fac eu. Nu voi accepta să se vândă partidul PSD-ului cum s-a întâmplat în repetate rânduri până acum, nu vreau să fie o remorcă jegoasă a PSD cum a fost până acum. Nu poţi să vii să spui într-un judeţ, care până acum cinci luni era labil, în care omul acesta şi cu fostul şef nu s-au văzut în viaţa lor ca copreşedinţi, nu au putut discuta, nu poţi să vii să spui că Barbu nu mai are sprijin politic şi că a fost demis de 30 de senatori, când Barbu are demisie, demisia mea din funcţia de vicelider, demisie solicitată de conducerea partidului pentru că nu mai puteam asigura permanenţa la Bucureşti din postura de copreşedinte la Gorj”, a spus Tudor Barbu, senator.

Întrebat dacă are semnale că îi pleacă oamenii din partid, senatorul Barbu a spus că nu pleacă decât pesediştii mascaţi. ”Am aproape convingerea că nu va pleca nici un om important din PNL acum când partidul chiar intră pe o traiectorie corectă. Ca să pleci acum din PNL înseamnă că eşti blat cu PSD şi eşti vândut PSD. Dacă vreun liberal pleacă acum din PNL, acela e pesedist mascat şi nu pleacă din PNL, ci se întoarce la mă-sa, adică la Călinoiu, la Ponta, la mămicuţa lui comunistă”, a adăugat Tudor Barbu.

tudor_barbu

Vizualizări: 158

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: