PNL nu mai face referendum pentru dizolvarea Consiliului Local

PNL a analizat marţi seara în şedinţa Biroului Politic Local oportunitatea organizării unui referendum pentru dizolvarea Consiliului Local Târgu Jiu. Primarul Marcel Romanescu, care este şi preşedinte al PNL Târgu Jiu, nu a susţinut ideea, astfel că iniţiatorul Mihai Paraschiv nu a mai cerut supunerea la vot. Subiectul de care se discută încă în decembrie a rămas în aer.

Biroul Politic al PNL Târgu Jiu s-a întrunit marţi pentru a discuta propunerea consilierului Mihai Paraschiv privind declanşarea procedurilor pentru un referendum de dizolvare a Consiliului Local. Marcel Romanescu spusese încă de pe zi că nu îşi doreşte un referendum pentru dizolvarea consiliului local, pentru a nu agita apele, câtă vreme are un buget de votat. Romanescu spunea că scena politică s-ar tensiona şi el are nevoie de linişte. Un punct de vedere similar a avut şi în cadrul partidului, astfel că Mihai Paraschiv şi Eduard Berca, susţinători ai ideii, au admis şi ei că nu se impune acum referendumul, susţin surse din partid. „Nu am nevoie de un astfel de scandal, cred că subiectul va fi închis în seara asta”, a spus marţi Romanescu la Radio Infinit.

Primarii cu experienţă au respins ideea

Mai mulţi primari liberali din judeţ au respins şi ei această idee. Liviu Cotojman de la Roşia de Amaradia crede că este nevoie de o soluţie politică pentru a debloca acest conflict între primar şi consiliul local. „Au ieşit în presă cu această variantă la îndemână, dar neagreată. Cel puţin de mine e neagreată, trebuie găsite alte soluţii. O să vedeţi că şi primarul Romanescu va fi mai ferm în declaraţii şi va scoate în evidenţă că nici dumnealui nu doreşte o astfel de variantă”, a spus Cotojman.

Constantin Bobaru de la Bumbeşti Jiu a spus la Radio Infinit că trebuie luat în calcul doar impactul asupra populaţiei, nu cel politic. „Dacă te uiţi atent pe legislaţie, vezi că este un demers pe care e foarte greu să îl duci la bun sfârşit. Este foarte greu să faci o astfel de acţiune şi să mai ai şi succes”, a spus Bobaru, care menţionează şi că procedura durează destul de mult.

Gigel Jianu, primarul liberal din Motru, s-a mulţumit să spună că ar fi trebuit discutată problema în biroul politic, apoi să fie făcută publică. „Nu ştiu dacă este o idee bună, dacă este oportună. Trebuie analizat în şedinţă”, a spus şi Mădălin Ungureanu, primarul din Băleşti.

Vizualizări: 449

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: