Poliţiştii au confiscat 400 de kg de lubeniţă

parcursul zilei de luni, poliţiştii Biroului Rutier Municipal Tg. Jiu au desfăşurat la nivelul municipiului, o acţiune punctuală, de verificare a legalităţii transporturilor rutiere de mărfuri.

Au fost identificate 4 persoane care transportau diverse mărfuri (ţigări, cafea, fructe etc.), pentru care nu deţineau documente prin care să justifice provenienţa. Poliţiştii le-au sancţionat contravenţional cu amenzi în cuantum de 4.500 lei, iar mărfurile, evaluate la suma de aproximativ 3.800 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

Exemplificăm:

♦ Un echipajal Biroului Rutier Municipal Tg. Jiu, care acţiona pe str. Traian, l-a identificat pe B.C., din municipiu, care transporta într-un autovehicul, 110 pachete de ţigări diverse sortimente, 5 pungi cu cafea boabe a câte 1 kg fiecare, 144 pliculeţe cafea, 12 pungi cu cafea măcinata, 350 pungi cu seminţe şi 60 tablete de gumă. Având în vedere că pentru mărfurile destinate comercializării, B.C. nu deţinea documente de provenienţă, poliţiştii l-au sancţionat contravenţional cu amendă, conform prevederilor Legii nr.12/1990, republicată. De asemenea, poliţiştii au confiscat mărfurile transportate ilicit.

♦ Un alt echipaj care acţiona pe str. Calea Severinului, l-a depistat pe B.I., din oraşul Rovinari, care transporta cu un autovehicul, cantitatea de 359 kg pepene verde, pentru care nu deţinea documente de provenienţă.

B.I. a fost sancţionat conform art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990, iar pepenii verzi au fost ridicaţi în vederea confiscării.

Vizualizări: 95

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: