Pompieri englezi, în vizită la Târgu Cărbuneşti

O delegaţie de pompieri din Anglia se află în Gorj de aproximativ două zile. Englezii au adus echipamente pompierilor de la Formaţia Civilă Târgu Cărbuneşti, după ce în urmă cu 10 ani le-au donat o maşină de intervenţie. “Pompierii din Anglia ne-au adus şapte echipamente de intervenţie complete, cu căşti de protecţie, costume şi cizme. Nu este pentru prima dată când ne aduc donaţii. În urmă cu 10 ani am primit şi o maşină de intervenţie pe care o folosim şi astăzi. Delegaţia a rămas uimită de faptul că maşina este în bună stare de funcţiune“, a declarat Mihai Mazilu, primarul oraşului Târgu Cărbuneşti. Pompierii englezi şi-au prelungit vizita pentru a putea vedea împrejurimile şi a cunoaşte meleagurile Gorjului. “La fiecare doi ani vin la noi cu donaţii şi profită de acest lucru pentru a vizita împrejurimile. Această colaborare a fost iniţiată de către doamna profesoară Camelia Cocioabă”, a mai precizat Mihai Mazilu.

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: