Îmi vine din ce în ce mai greu să-l numesc pe Ponta premier. Şi-a făcut un obicei din a nu-şi asuma răspunderea pentru nimic şi a pasa totul la CSAT sau la Parlament. Ar fi mai nimerit să fie curier între instituţiile statului, că văd că la asta se pricepe. Când era în opoziţie s-a făcut foc şi pară pe preşedintele Băsescu, care şi-a asumat răspunderea împotriva curentului de opinie şi s-a declarat adeptul exploatării minereului aurifer de la Roşia Montană. Tot atunci Ponta a declarat că politicienii care sunt de acord cu exploatarea sunt cei care au luat bani de la consorţiul care dorea exploatarea. Acum a promovat legea cu pricina, urmată de o declaraţie năucitoare şi anume că el ca premier este de acord cu exploatarea, dar ca parlamentar se opune. Nu s-o găsi nimeni în partidul lui să-l tragă de mânecă atunci când atinge perfecţiunea în materie de ridicol?!

Legea privind exploatarea de la Roşia Montană,  recent aprobată de Guvern - a produs un efect neaşteptat şi anume acela că a scos la protest în stradă mii de oameni în Bucureşti şi in mai toate oraşele mari ale ţării. În aceste condiţii, era de aşteptat ca preşedintele care s-a declarat de la început adeptul ei, să facă declaraţii care să-l taxeze pe curier. Aşa că a ieşit public şi i-a pus aceeaşi întrebare pe care i-a pus-o Ponta lui. „Câţi bani ai luat Ponta de la  Consorţiu ca să dai drumul la lege?” Bineînţeles că premierul s-a simţit ofensat, mai ales că soţia sa europarlamentara a promis că se leagă cu lanţuri dacă vreodată va fi promulgată legea. Acum nu are decât să-l trimită pe premier să-i cumpere lanţurile…

Preşedintele s-a arătat dispus să organizeze un referendum pe tema Roşia Montana chiar în ziua alegerilor europarlamentare, lucru care bineînţeles nu convine premierului, referendumul având toate şansele să fie legat de numele candidaţilor PSD la alegerile europarlamentare. Dintr-o cauză asumată până de curând mai ales de ecologişti, chestiunea Roşia Montana a devenit, subit, graţie proiectului de lege, o problemă de interes general. Semnificaţia protestului de duminică merge dincolo de chestiunea strict punctuală a exploatării de la Roşia Montana – la mijloc se află modelul de dezvoltare economică, maniera de legiferare, asimetria dintre cetăţenii obişnuiţi şi marile corporaţii, şi, în definitiv, democraţia.

Grupările naţionaliste sunt mânate în stradă de tradiţionalul slogan „Nu ne vindem ţara”, liberalii de dreapta – de forţarea limitelor statului de drept, de violarea regimului proprietăţii private, anti-capitaliştii – de abuzul capitalului şi privilegiile acordate corporaţiilor ş.a.m.d. Asta ar trebui să îi lase fără replică pe toţi comentatorii sau politicienii care spun că nu e treaba unor tineri „bine îmbrăcaţi” din Bucureşti să se pronunţe pe un subiect care vizează strict locuitorii de la Roşia Montana. Nu, de data asta nu e vorba doar de Roşia Montana – ci de crearea unui precedent periculos şi de ce ni se poate întâmpla, mâine,  tuturor.