Ponta, reacţie la eliberarea puşcăriaşilor. Peste 100 eliberaţi la Târgu Jiu

Fost şi ministru al justiţiei, interimar, e drept, Victor Ponta a reacţionat, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce sute de deţinuţi au fost eliberaţi din închisorile româneşti în baza Legii recursului compensatoriu, care reduce pedeapsa cu 6 zile la fiecare 30 de zile executate în condiţii considerate improprii. Cifrele oficiale arată că aproape 3.500 de persoane ar urma să fie puse în libertate în perioada următoare, dintre acestea 104 provenind de la Penitenciarul Târgu Jiu. Trei dintre deţinuţii care executau pedeapsa la Târgu Jiu dorm deja de joi seara acasă şi cine ştie câţi au mai fost lăsaţi să plece între timp. Ponta a avut o reacţie dură şi a menţionat că „forma finală a legii reprezintă o decizie absolut aberantă care duce la situaţii inacceptabile!”.

Deputatul de Gorj s-a declarat de acord cu o serie de măsuri care ar trebui luate pentru ca viaţa în penitenciare să fie mai bună, să fie sancţionaţi procurorii care comit abuzuri în timpul anchetelor sau legislaţia să fie îmbunătăţită în aşa fel încât astfel de lucruri să nu mai aibă loc.

Fostul premier nu susţine însă în nici un caz punerea în libertate a celor condamnaţi deja pentru comiterea unor infracţiuni şi consideră că locul acestora ar trebui să fie tot în spatele gratiilor, până la ispăşirea pedepsei. „În loc să facă aceste lucruri corecte, promise în campania electorală şi acceptate de toţi oamenii raţionali, s-a adoptat o lege care scoate din închisori criminali, violatori, tâlhari alături de cei care cu adevărat puteau să dea banii înapoi şi să se reintegreze în societate! Prostia, laşitatea, minciuna şi ticăloşia şi-au dat mâna de la Ministerul Justiţie la conducerea Camerei Deputaţilor - efectul îl vom deconta noi toţi!”, mai spune Ponta.

Vizualizări: 1,593

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: